Complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș dă startul unui nou sezon de evenimente.
Ca în fiecare an, sezonul de evenimente în complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș începe cu World Snowboard Day, eveniment important ce se sărbătorește de 10 ani în peste 30 de țări prin peste 100 de evenimente diferite. Pentru resortul din Păltiniș este cel de-al șaselea an în care World Snowboard Day deschide sezonul de ski.
Duminică, 20 decembrie, snowboarderi din toate colțurile țării sunt așteptați la Arena Platoș pentru un spectacol demonstrativ ce va fi gustat cu siguranță de toți clienții resortului. Pe pârtia D va fi amenajat un fun-park suficient de tehnic pentru ca tinerii snowboarderi să se poată da în spectacol și să deschidă apetitul tuturor pentru un nou sezon reușit pe pârtii. Vor fi organizate concursuri de snowboard freestyle pentru copii și juniori, cei mai experimentați vor face demonstrații de freestyle iar evenimentul e un prilej excelent pentru întâlniri și discuții cu riderii profesioniști din România. Pentru participarea la concursurile prilejuite de World Snowboard Day nu se percepe niciun fel de taxă. Formularul de înscriere și declarația ce trebuie completată de tutorii legali, pentru concurenții care încă nu au împlinit 18 ani, pot fi descărcate la adresa www.arenaplatos.ro. Înscrierile la concurs se pot face în avans, prin email, la adresa [email protected] sau la faţa locului, înaintea startului concursului.
Starea pârtiilor la Arena Platoș
În ultimele zile, tehnicienii complexului au putut porni instalațiile de producere a zăpezii artificiale având în vedere că temperaturile au început și ele să scadă. În acest moment, pârtiile de ski nu sunt deschise publicului însă duminică sunt mari șanse ca pârtia D să poată fi folosită de toți clienții complexului. Zona de concurs va fi bine delimitată astfel încât să nu încurce persoanele care vor să schieze la început de sezon.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 894
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Verzii?
Acum 32 minute
Un român
Acum 38 minute
Xman
Acum 40 minute
Q
Acum 42 minute
Till Eulenspiegel