Sâmbătă,
14.12.2024
Ninsori Usoare
Acum
0°C

Expoziție cu lucrările realizate în Atelierul de Ergoterapie de la Spitalul de Psihiatrie

Expoziție cu lucrările realizate în Atelierul de Ergoterapie de la Spitalul de Psihiatrie

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda“ din Sibiu şi  Asociația Spitalului de Psihiatrie în colaborare cu Club Rotary Sibiu şi Club Rotaract Sibiu organizează expoziţia de pictură, desen, ceramică şi articole decorative ”Speranța prin artă”.

Expoziția, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, cuprinde lucrări realizate în Atelierul de Ergoterapie din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda“.

“Ergoterapia înseamnă terapie prin activitate sau altfel spus, “starea de sănătate obţinută prin activitate“. Terapia ocupaţională este forma de tratament care foloseşte activităţi şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţele fizice. Scopul primordial este cel medical de promovare a sănătăţii mentale şi apoi cel economic-social, urmărindu-se efectul terapeutic prin muncă, prin activitate,  pentru  a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. Terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii, organizează un program de mişcări dirijate în condiţii de lucru, constată capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională, realizează reinserţia cât mai rapid cu putinţă în viaţa socială, economică şi profesională,  înlătură starea de dependenţă a bolnavilor, care se exprimă prin întâmpinarea unor dificultăţi majore de relaţionare şi acţiune”, a declarat dr. Ciprian Băcilă, director medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie și membru al Clubului Rotary.

Banii strânși în urma vânzării lucrărilor vor fi donați spitalului pentru sprijinirea reinserţiei psihosociale, creşterea abilităţilor sociale, dezvoltarea relaţiilor interumane, reabilitare socială şi vocaţională și continuarea realizării lucrărilor.

Vernisajul va avea loc luni, 21 decembrie 2015, orele 18:30, la Biblioteca Astra din Sibiu (str. G. Barițiu, nr. 5-7) Sala festivă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus