În mult așteptata lună decembrie, a minunatelor sărbători de iarnă, spiritul Crăciunului ne cuprinde pe toți. Este sărbătoarea familiei, a bucuriei primirii și dăruirii cadourilor, care sunt mai așteptate ca niciodată, este perioada colindatului, a împodobirii bradului și a întâlnirii cu cei dragi.
Legume și fructe de sezon
Crăciunul și Revelionul înseamnă după cum bine știm și o masă îmbelșugată. ”Chiar dacă gustoasele și tradiționalele bucate ne fac cu ochiul, este bine să evităm excesele și să fim cumpătați. Să mâncăm puțin, să consumăm legume de sezon în locul obișnuitelor garnituri de cartofi, orez sau paste. Să fim atenți la consumul de pâine și la dulciurilor procesate. Este indicat se facem mișcare în aer liber, să consumăm apă mai mult decât de obicei sau sucuri proaspete de fructe la micul dejun și între mese”, explică Ramona Colniceanu, Rawissima, așa cum este cunoscută în comunitatea raw.
Rețete ușoare pentru sarbatori
Există aperitive delicioase vegane sau raw vegane care reprezintă o alternativă sănătoasă la tradiționala masă de sărbători. ”Salata de boeuf, salata de chia sau de năut sunt doar câteva exemple. Putem înlocui sarmalele obișnuite cu cele raw vegane sau vegetariene, care sunt de asemenea foarte gustoase. Sunt o mulțime de rețete foarte bune și fără carne. Important este ce-ți dorești și cum vrei să te simți”, precizează Ramona. Nu putem uita însă nici de apetisantele prăjituri. Dulciurile vegane sau raw vegane sunt cele mai indicate, pentru cei care vor să aibă o alimentație sănătoasă chiar și de sărbători. ”Aceste deserturi nu conțin niciun gram de zahăr, deoarece sunt preparate cu miere, dar și ea în cantitate moderată. Un alt îndulcitor natural folosit la pregătirea lor este ștevia. Dulciurile raw vegan nu conțin grăsimi hidrogenate, făină, aditivi sau conservanți. Un alt avantaj al acestora constă în faptul că sunt foarte sățioase. Ele pot fi consumate chiar și înainte de masă, pentru a le simți savoarea”, precizează Ramona.
Sfaturi culinare
Alimentele nesănătoase dacă am fi conștienți de importanța sănătății privită pe termen lung, nu ar avea ce să caute în niciun meniu, indiferent daca este de sărbătoare sau nu. ”Carnea grasă poate fi înlocuită cu cea slabă de curcan sau de pește. Alcoolul poate fi consumat cu moderație, un pahar de vin natural la masă este suficient. Combinațiile carne-cartofi, carne-paste, carne-pâine, carne-orez trebuie evitate. La fel se poate spune și despre băuturile acidulate. Apa plată între mese și mersul pe jos sunt de asemenea foarte importante”, concluzionează Rawissima.
Foto: rawissima
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ramona Colniceanu , Sarbatorilor Pascale , vegane , raw vegane , retete cocktailuri , De Revelion , Vasile Crăciun
Vizualizari: 1519
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Periscop
Acum 1 oră
Eva
Acum 1 oră
@Sibiu romanesc
Acum 2 ore
@Gelu
Acum 2 ore
Emil