74 de sancțiuni în valoare de peste 220.000 de lei, au fost aplicate joi, 16 aprilie, de forțele de ordine, din care una pentru nerespectarea măsurii privind izolarea, 59 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, patru sancțiuni pentru fapte de natură economică și alte zece sancțiuni în context, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu. Până în prezent, în luna aprilie, au fost aplicate 2.331 de amenzi, în valoare de 3,875 milioane de lei.
22 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 590 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind identificată o persoană care să nu respectă măsura izolării. 13 societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.
La acțiunile de ieri au participat 151 de polițiști sibieni, 64 de polițiști locali și șase efective MApN, care au desfășurat 99 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, mai arată sursa citată.
Tot ieri, 16 aprilie, aproximativ 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În urma desfășurării celor 6 misiuni independente, jandarmii au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
Autoritățile îndeamnă sibienii să respecte recomandările privind conduita de prevenție în perioada Sărbătorilor Pascale, referitoare la răspândirea noului coronavirus Covid-19, impuse de autorități:
- Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit; - Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună; - Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru; - Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare; - Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice;
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Jandarmi Mobile Braşov , Jandarmi Județean Sibiu , Sarbatorilor Pascale , Prefecturii Sibiu
Vizualizari: 1896
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Ger
Acum 47 minute
Ciobanu Ion
Acum 48 minute
Adina
Acum 52 minute
Barosanu
Acum 58 minute
Ghita