În opinia primarului interimar al Sibiului, Astrid Fodor, se fa forma în cele din urmă o zonă metropolitană care vor reuni municipiul cu localitățile din jurul său. ”Este de foarte mare actualitate și voi demara discuții în acest sens. Sunt convinsă că vor fi de acord (n.r. primarii localităților din jurul Sibiului) pentru că și lor le va convini să fie cuprinși într-o zonă metropolitană, ca la marginea comunei să scrie zonă Metropolitană și să nu mai scrie comuna nu știu care. Acum să avem cu cine negocia”, a declarat Astrid Fodor.
Principala țintă este comuna Șelimbăr, unde trăiesc foarte mulți sibieni care depind de municipiu. ”Cred că am ieșit mai bine decât comuna Șelimbăr. Este o temă care este interesantă. În momentul în care Șelimbăr va deveni un cartier al Sibiului și prețul ar crește (n.r. al locuințelor), pentru că în momentul acela nu mai ai nevoie să-ți faci buletinul la un prieten, ca să-ți aduci copilul la școală în Sibiu și tot felul de alte aranjamente pe care trebuie să le faci dacă ai buletin de Șelimbăr”, a mai spus primarul Sibiului.
Legat de posibilitatea ca FDGR să propună un candidat pentru comuna Șelimbăr la alegerile locale, Astrid Fodor susține că nu au existat discuții în acest sens. ”Nu. Nici n-am discutat acest aspect. Nu s-a discutat această problemă la nivelul FDGR„, a mai precizat Fodor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2870


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Genu
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Barosanu
Acum 9 ore
Un sibian