Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Erasmus+. Învățatul poate fi distractiv

Erasmus+. Învățatul poate fi distractiv

Cel mai important program de mobilități creat de Comisia Europeană pentru studenți – Erasmus+ - include mai nou și o serie de facilități care ajută studenții care pleacă să studieze în alte țări să își crească nivelul de cunoștințe legat de limbi străine.

Una din primele probleme pe care și le pun studenții care pleacă să studieze în alte țări prin intermediul mobilităților Erasmus+ este cea a modului în care ”se vor descurca cu limba”. Deși multe universități (printre care și Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu) oferă cursuri pentru studenții internaționali în limba engleză, sunt numeroase situațiile în care studenții doresc să învețe în limba țării unde pleacă sau să își dezvolte abilitățile lingvistice în noi direcții. Sprijinul Lingvistic Online (Online Language Suport - OLS) este o nouă facilitate creată pentru studenții Erasmus+ în vederea perfecționării cunoștințelor în diferite limbi folosite în interiorul Uniunii Europene.

Teste de evaluare

”Cu patru milioane de participanți până în 2020, Erasmus+ reprezintă o oportunitate unică de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență de muncă sau de a face voluntariat în străinătate. Erasmus+ are rolul de a stimula aptitudinile și capacitatea de inserție profesională, precum și de a moderniza activitatea în domeniul educației, formării și tineretului. Erasmus+ contribuie la promovarea cooperării, diversității și multilingvismului. Limbile străine stau la baza înţelegerii reciproce, prin urmare este esenţial să se promoveze învăţarea limbilor străine în rândul participanţilor la mobilităţile Erasmus+”, se arată în prezentarea OLS. Aplicația a devenit operațională în a doua parte a anului universitar trecut și, în continuare, îi sunt adăugate noi facilități. În primul rând, OLS oferă studenților participanți la mobilități posibilitatea de a-și evalua aptitudinile în șase limbi străine: germană, engleză, spaniolă, franceză, italiană și olandeză. Acestor șase limbi prezente în cadrul OLS, urmează să le fie adăugate alte șase în cursul acestui an. Testul pe care studenții sunt invitați să îl realizeze la început de mobilitate este unul online (erasmusplusols.eu) și indică nivelul de cunoștințe (A1, A2 –elementar, B1, B2 –independent, C1, C2 –experimentat) în limba testată, în urma aplicării unui test-grilă cu 70 de întrebări. Rezultatele testului sunt trimise studentului, dar și universității din care acesta provine. ”Este important să știți că acest rezultat nu influențează plecarea voastră, ci este destinat spre a măsura nivelul de competență lingvistică la începutul mobilității, urmând ca la finalul acesteia să faceți o altă evaluare pentru a se observa progresul”, transmit reprezentanții ULBS studenților sibieni care doresc să acceseze o mobilitate prin intermediul Erasmus+. Evaluarea de la final are și rolul de a oferi un indicator al impactului pe care îl au mobilitățile asupra studenților la nivel lingvistic. Pe baza acestor rezultate, studenții pot alege să se înscrie la cursul de limbă on-line, în limba aleasă. Cursul este unul personalizat în funcție de rezultatul evaluării și durează întreaga mobilitate, fiind obligatoriu de urmat timp de cel puțin trei ore pe săptămână. Cursul este accesibil 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, astfel încât fiecare student poate parcurge cursurile în ritmul său. Cursurile au rolul de a dezvolta atât aptitudinile de scriere și vorbire, cât și de ascultare și citire. Tematicile alese sunt din viața de zi cu și din mediul profesional, includ exerciții de pronunție și înregistrări, precum și o bogată arhivă de materiale video, primenită în continuu.

erasmus ols

Meditații online

Din acest an, studenții care utilizează OLS au acces și la ședințe de meditații on-line. În ”clase” cu cel mult șase studenți și un profesor (vorbitor nativ), au loc atât cursuri tematice, cât și discuții pe diferite subiecte de interes. ”Cu puțin noroc, ați putea avea chiar șansa de meditații unu la unu! Învățatul poate fi distractiv”, se arată în prezentarea noii facilități OLS. Potrivit acesteia, ”te poți loga la cursurile on-line de oriunde ai acces la internet” - din parcuri, din cămin sau de la o cafenea -, poți interacționa (este vorba de un sistem de tip video-conferință) cu oricare din ceilalți participanți la orele de meditații, scopul final fiind acela de îmbunătățire a abilităților lingvistice și de a crește încrederea studenților în propriile lor abilități. Aceste meditații on-line durează câte o oră și jumătate și au loc de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00. Aceste meditații rămân arhivate și pentru a putea fi accesate și ulterior.

Schimbă vieți, deschide minți

Sloganul Erasmus+ (”Schimbă vieți, deschide minți”) a fost confirmat deja de mulți studenți sibieni care au ales să aplice pentru astfel de mobilități. ”Programul ERASMUS+ presupune acorduri bilaterale între universități, care permit studenților să efectueze mobilități de studiu, iar în timpul acestei mobilități studenții străini sunt tratați la fel ca cei ai instituției de primire, adică pot urma cursuri, pot fi cazați în cămine, au acces la biblioteci sau la orice alte servicii și facilități. Mai mult, materiile studiate în timpul stagiului sunt recunoscute integral de universitatea de origine, astfel încât studenții nu mai sunt nevoiți să dea examene de diferență”, este definiția pe care reprezentanții Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu o oferă burselor Erasmus+. Profesorii sibieni susțin activ studenții în participarea la astfel de mobilități. ”Din experiența Facultății de Științe pot să vă spun că orice student, la licență sau master, care a fost într-un astfel de program se întoarce cu o mentalitate total diferită, cu experiență și o viziune diferite în ceea ce privește învățarea și, în general, abordarea diferitelor probleme. Aveți posibilitatea să subscrieți într-un ciclu de licență, cât și unul de master. Deci aveți posibilitatea de a încerca mai multe locuri, de a compara și să vedeți punctele bune, dar și cele mai puțin bune. Plus socializarea și internaționalizarea care caracterizează aceste burse. Dintr-o astfel de experiență sunt convins că suntem cu toții mai integrați în cadrul Europei”, arăta profesorul universitar Florin Sofonea (coordonator al programului Erasmus în cadrul Facultății de Științe), în cadrul unei întâlniri de promovare a burselor Erasmus în rândul studenților sibieni. În plus, Sibiul a devenit deja o destinație de tradiție pentru studenți din întreaga lume care aleg să efectueze aici stagii de pregătire universitară în diferite domenii. S-a dus, astfel, vestea despre cursurile în engleză de aici, de condițiile care li se oferă, precum și de programul care le este pregătit în detaliu de reprezentanții ULBS. Studenții Erasmus+ sunt primiți cu petreceri tematice, cu excursii în cele mai interesante zone din România, cu spectacole tradiționale și cursuri intensive de limba și cultura românilor. Mobilitățile Erasmus+ se adresează și tuturor studenților ULBS înscriși la un program de studiu (licență, master și doctorat). Aceștia pot alege fie mobilități de studiu, fie de practică. În urma accesării unei astfel de mobilități ca urmare a unui proces de selecție, studenții pot alege universitatea la care să studieze, dintr-o țară a Uniunii Europene. Fiecare student va primi un grant lunar, diferit de la țară la țară, cuprins între 450 de euro și 500 de euro pentru mobilitățile de studiu și între 650 de euro și 700 de euro pentru mobilitățile de plasament. Termene, procedurile care trebuie îndeplinite pentru a putea beneficia de mobilitățile Erasmus+ sunt publicate atât pe site-ul ULBS, cât și pe site-ul Departamentului de Relații Externe al Universității și la avizierele facultăților.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus