Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis aplicarea măsurilor de rezoluție în cazul societății de asigurări Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea companiei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării, se arată într-un comunicat al ASF transmis, luni, potrivit Agerpres.
"Analizând situația financiară a societății de asigurări Carpatica Asig SA și alți factori care fundamentează necesitatea protejării creditorilor de asigurări, minimizarea impactului asupra fondurilor de protecție și pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat că sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor Legii 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, atât în ceea ce privește susceptibilitatea intrării într-o stare de dificultate majoră a societății, cât și justificarea aplicării măsurilor de rezoluție din perspectiva interesului public (art. 42 și art. 43, alin. 2)", se arată în comunicatul ASF.
Astfel, într-un interval de cel mult 6 luni, ASF va întocmi Planul de rezoluție și se va asigura că un evaluator independent va efectua o evaluare corectă, prudentă și realistă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asigurătorului, ca etape premergătoare aplicării măsurilor de rezoluție.
Prin mecanismul de rezoluție se dorește o intervenție a autorității în cazul în care o companie de asigurare nu poate îndeplini cerințele legale, înainte de a intra în faliment.
În plus, ASF a dispus desemnarea unui administrator temporar, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care va avea ca atribuții principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societății la data de 31.12.2015, întocmirea situațiilor financiare anuale și auditarea acestora, precum și supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.
Pe de altă parte, Consiliul de Administrație al Carpatica Asig va trebui să continue demersurile pentru atragerea unui investitor strategic, să încheie tranzacția de vânzare și să restabilească nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerința de capital minim (MCR, minimum capital requirement) calculat la data de 1.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei, MCR să fie respectată.
De asemenea, conducerea societății va trebui să restabilească nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerința de capital de solvabilitate (SCR, solvency capital requirement) calculat la data de 1.01.2016 sau modificat profilul de risc astfel încât, în termen de 6 luni de la data comunicării deciziei, SCR să fie din nou respectată.
În plus, conducerea societății va avea obligația să se consulte cu administratorul temporar și să obțină acordul acestuia înainte de a lua decizii sau de a întreprinde acțiuni ce privesc activele societății.
Potrivit reglementărilor în vigoare, mecanismul de rezoluție presupune intervenția autorității în domeniu în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative sau prin măsuri de supraveghere. În plus, mecanismul permite valorificarea activelor bune ale societății de asigurări pentru despăgubirea clienților.
Carpatica Asig se află, de la începutul anului 2014, într-un program de redresare financiară și ar fi trebuit, conform planului aprobat de ASF, să atragă un investitor strategic până la jumătatea lunii decembrie 2015.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Autorităţii , Fondul de Garantare a Asiguraț , Carpatica Asig , mecanismul de rezoluție , Supraveghere Financiară
Vizualizari: 785
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aaa
Acum 1 oră
Panamera
Acum 2 ore
Feketecica
Acum 2 ore
Pol-Pot
Acum 2 ore
Asdfasdf