ACTUALIZARE ora 10.00 - Directorul Școlii din Rășinari și-a dat demisia în această dimineață, în urma scandalului iscat după ce a lovit trei mașini parcate, conducând băut.
O comisie disciplinară din partea ISJ Sibiu a fost în această dimineață la Rășinari și a primit demisia lui Constantin Vîlcu. "Eu vreau să știu de ce nu era la școală, la ora respectivă și dacă a băut în timpul programului", spune inspectorul general, Ștefan Firu.
Constantin Vîlcu este profesor de geografie și va continua să își predea orele de catedră, chiar dacă nu mai îndeplinește funcția de director.
Știrea inițială:
O alcoolemie de 0,87 avea directorul Școlii "Octavian Goga" din Rășinari, când s-a urcat la volanul mașinii și, nu foarte sigur pe el, a intrat în trei mașini parcate pe strada Poiana din Sibiu. Incidentul a avut loc luni la ora 14.45, oră la care, în mod normal, directorul ar fi trebuit să fie la școală.
Constantin Vîlcu are 54 de ani, este directorul școlii "Octavian Goga" din Rășinari și nu se află la prima abatere de acest gen. El a mai intrat într-un cap de pod în zona Curmătură, tot în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Luni, directorul de școală conducea Audiul său A4, pe strada Poiana, apierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu trei autoturisme parcate regulamentar. ”La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Biroului Rutier Sibiu care, în urma verificărilor efectuate, a constatat că şoferul se afla în stare de ebrietate – 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Conducerea Inspectoratului Școlar așteaptă și acum o poziție oficială din partea directorului. "Începem cercetarea disciplinară și trebuie să vedem decizia procurorului în acest caz, pentru că este vorba și despre o faptă penală", explică inspectorul general Ștefan Firu.
Directorul este, acum, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Foto: Mediafax
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Octavian Goga , Ștefan Firu , Poliției Rutiere , Biroului Rutier Sibiu , Accident Vascular Cerebral , Județului Sibiu , alcoolemie , Școala Națională , dosar penal , demisie , Conducerea Inspectoratului Şco , alcool , Constantin Vîlcu , director scoala , Scoala Rasinari , cercetare disciplinara , strada Poiana , Directorul Școlii , Primăria Comunei Răşinari , Beatrice Rancea
Vizualizari: 4586
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nicușor Lotrean protestatar silențios
Acum 2 ore
AlisonBurgers
Acum 3 ore
Kukuruku
Acum 3 ore
Eu....
Acum 3 ore
Gic@