”Cupa de Ski a Consulatului Austriei la Sibiu – Liqui Moly” şi-a consumat o nouă ediţie, weekend-ul recent încheiat”, pe pârtia B de la Arena Platoş. Competiţia, aflată la a 5-a ediţia, a adunat la start peste 120 de concurenţi din 13 judeţe ale ţării.
Printre competitori s-au numărat Ataşatul Comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti, doamna Vera Maier şi domnul Andreas Huber, Consul Onorofic al Austriei la Sibiu.
Vremea frumoasă de afară i-a ajutat pe concurenţi să treacă cu brio de cele două manşe de coborâre în slalom uriaş, desfăşurate pe trasee diferite. Astfel, pe prima treaptă a podiumului în clasamentul general a urcat Trifu Lea Alessandra (50.90), urmată de Trifu Leona Isabelle (51.41) şi Curuta Anda (53.10) la fete, iar la băieţi podiumul a fost ocupat de Stelian Mircea Rareş – Locul I (48.99), Lasita Dan pe Locul ÎI (50,03) şi Bulea Adrian pe Locul III (50.60).
Clasamentul integral poate fi vizualizat pe site-ul www.cupadeski.ro.
Evenimentul a fost organizat de către Consulatul Austriei la Sibiu împreună cu Secţia Comercială a Ambasadei Austriei la Bucureşti, sub patronajul Ambasadei Austriei la Bucureşti, a Primăriei Municipiului Sibiu şi a Consiliului Judeţean Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Județean Sibiu , Andreas Huber , Primăriei Municipiului Sibiu , Consulatul Austriei , Consulatului Austriei , Arena Platoș , Ambasadei Austriei , Lasita Dan , Stelian Mircea Rareș , Liqui Moly , Consulatului General , Secţia Comercială , cupa de ski , Ataşatul Comercial , Bulea Adrian , Consul Onorofic , Curuta Anda , Trifu Lea Alessandra , Trifu Leona Isabelle , Vera Maier
Vizualizari: 2209


Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Alzara 1918
Acum 19 ore
Gheorghe Ion
Acum 19 ore
Forest Gump
Acum 21 ore
Che
Acum 21 ore
Kukuruku