După ce în luna octombrie a anului trecut Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a avut cea mai mare amendă din țară, în valoare de 40.000 de lei, luna trecută instituția sibiană s-a evidențiat din nou pe plan național.
Conform Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în luna ianuarie cele mai mari amenzi din țară au fost aplicate în județele Dâmbovița, Ilfov și Sibiu.
Valoarea amenzilor aplicate la Sibiu se ridică la 12.000 de lei, în condițiile în care cuantumul total la nivel național se ridică la 97.400 de lei.
”În general amenzile se referă la siguranța alimentară, iar parte din ele sunt și pe sănătate animalelor. Dacă țineți minte am avut un incident cu ISU Sibiu și restaurantul unui hotel chiar la începutul anului. În general amenzile aplicate sunt pentru siguranța alimentului pentru că ne ocupăm puțin mai atent de agenții economici, dacă îndeplinesc toate condițiile, dacă respectă legislația”, a declarat pentru Turnul Sfatului Dan Fărcaș, directorul DSVSA Sibiu.ANSVSA a explicat într-un comunicat de presă că majoritatea controalelor unităților au vizat aspecte privind calitatea spațiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum și cele de depozitare ale materiilor prime și ale produselor finite, controlul dăunătorilor, evidența documentelor și a informațiilor privind sistemul HACCP, condițiile de igienă și de funcționare a unităților.
Cât privește faptul că DSVSA Sibiu este din nou evidențiată în România, directorul instituției spune este doar o coincidență și că ei își văd de treabă fără a ține cont de statisticile care se fac la București.
”Nu ne-am stabilit un target sau nu ținem neapărat să fim noi în top cinci, top zece, sau ce statistici se mai fac. Este fără nicio intenție. Așa s-a nimerit, sau mai exact demonstrează faptul că încercăm să fim cât se poate de activi pentru a nu mai apărea situații de genul celei de anul trecut de la Perla Păltinișului, sau cea de la Revelion de la Hotelul Parc. Intenția noastră este să protejăm sănătatea publică și să-i facem pe agenții economici să înțeleagă că atâta timp cât lucrează în alimentație publică au niște obligații”, a mai spus Dan Fărcaș.Citeste si:
Amendă record de la DSVSA Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: amenzi , Muzeul Național , Perla Păltinișului , Hotel Parc , Siguranța Alimentelor Sibiu , dan farcas , Latin Recording Academy , dsvsa sibiu , Turnul Sfatului Dan Fărcaș , Pentru Sibiu , Hotelul Parc , Conform Agenției Naționale San , Direcția Sanitar Veterinară
Vizualizari: 1770
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul