Marţi,
10.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Între buzunarul lor și situația lui Cindrea, aleșii județeni au ales să discute despre banii lor | Foto Video

Între buzunarul lor și situația lui Cindrea, aleșii județeni au ales să discute despre banii lor | Foto Video

La câteva ore după ce PNL Sibiu a înregistrat la Instituția Prefectului o solicitare pentru constatarea încetării mandatului de președinte al CJ Sibiu câștigat de Ioan Cindrea acum patru ani, 29 din cei 33 de consilieri județeni s-au întrunit în ședință ordinară.

În prezența prefectului de Sibiu - venit la ședința de joi după-amiază ca invitat și așezat în dreapta lui Ioan Cindrea -, consilierii județeni au votat ceea ce li s-a pus în față, iar la final au dezbătut chestiunile pe care ei le-au considerat de interes. Prefectul a tăcut.

”I-a năucit”: Sava le mai cere câte 100 de euro fiecăruia

consiliul judetean Borcan (6) (Copy)

Cel care ”a spart gheața”, a fost consilierul Constantin Borcan, fost membru PPDD. ”Ceea ce s-a întâmplat, pentru mine este inexplicabil. Nu cred că s-a mai întâmplat așa ceva. După mine cred că trebuie mai multă atenție să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat”, s-a exprimat Constantin Borcan. Atât el, cât și ceilalți consilieri prezenți la ședință au mai primit câte o citație din partea lui Augustin Sava, fostul directorul al Aeroportului Internațional Sibiu. Acesta tocmai a câștigat procesul prin care le-a cerut plata remunerației de la destituirea sa, din 2013, iar în urma acestui proces fiecare consilier județean va trebui să scoată din buzunarul propriu (căci așa a cerut Augustin Sava în proces) aproximativ 1.070 de euro. Prin noul proces deschis, Augustin Sava cere și plata cheltuielilor de judecată – aproximativ 100 de euro de fiecare consilier județean. Interesant în acest proces este că instanța nu a anulat hotărârea prin care Augustin Sava a fost înlăturat de la conducerea Aeroportului Internațional Sibiu (aflat în subordinea CJ Sibiu), dar i-a dat dreptate referitor la cererea de a-i fi plătită remunerația pe care ar fi trebuit să o încaseze în toată această perioadă. Iar în ceea ce-l privește pe Constantin Borcan, ar fi de remarcat că ședința în care a votat pentru schimbarea lui Sava a fost prima la care a participat în calitate de consilier județean.

Sabău: ”e un avertisment pe care ni l-a dat sistemul”

consiliul judetean sabau (12) (Copy)

Săptămâna trecută, după ce Sava a câștigat procesul, toți consilierii județeni au fost invitați de Ioan Cindrea la o discuție pe tema procesului, discuție prin care toți cei prezenți au fost ”puși în temă” cu faptul că vor avea de scos bani din buzunar. Consilierul liberal Dan Sabău, cunoscut medic sibian, nu a fost la respectiva ședință. ”Îmi pare rău că nu am fost la ședință, operam pe cineva, s-a întins operația și era și foarte grav. Acum, nu că aș fi venit cu entuziasm, dar între cele două am ales și eu ceea ce am putut. Adică operația. Mai ales că avem de plată atâta cât îmi spuneți, am zis să nu lipsesc de la serviciu, să îmi iau salariul”, a încercat o glumă medicul sibian. ”Mă gândeam dacă acea ghilotină va fi urmată și de o lamă”, a mai completat el referitor la noua citație trimisă consilierilor județeni. ”Nu sunt primul care se gândește că dacă Parlamentul ar fi tras la răspundere pentru legile succesive pe care le-a dat și care au stârnit la un moment dat semne de întrebare, dacă ar răspunde în aceeași manieră. În sine este un avertisment pe care ni l-a dat sistemul și care cred că ar trebui tratat cu responsabilitatea necesară și aș dori să găsim o formulă prin care deciziile noastre să fie protejate de sistem. Evident, dacă nu sunt abuzive. Dacă sunt abuzive, să plătim abuzul”, a spus Dan Sabău.

În fine, liderul grupului PNL din Consiliul Județean, Daniela Cîmpean - avocat de profesie -, a încercat să calmeze spiritele și să arate că situația este mai complexă. ”Mi se pare incorect să aruncăm toată asupra avocaților care au reprezentat Consiliul și pe noi în instanță. Nu este pentru prima dată când am sesizat în Consiliul Județean ca serviciile de specialitate, cei din aparatul de specialitate, să acorde o mai mare atenție muncii pe care o depun la Consiliul Județean. La acea soluție dispusă de instanță, alături de munca avocatului, trebuie să luăm în considerare că avocatul a lucrat cu ceea ce a avut de la noi, de la Consiliu. Și, cu siguranță, dacă actele ar fi fost întocmite profesionist nu s-ar fi ajuns la o asemenea soluție în instanță”, a declarat Daniela Cîmpean, făcând – probabil aluzie – la forma prin care a fost adoptată hotărârea de schimbare din funcție a lui Augustin Sava.

Prefectul de Sibiu: ”…”

consiliul judetean (9) (Copy)

La finalul ședinței Consiliului Județean, prefectul nu a mai luat cuvântul, ca de obicei, pentru a enunța generalități referitoare la colaborarea dintre instituții. Nu a vrut să stea de vorbă nici cu presa, din mijlocul căreia s-a strecurat cât de repede a putut. ”Ați depus… administrativ… o să”, a formulat un răspuns evaziv prefectul, în timp ce se îndrepta către ușă.

La începutul acestei săptămâni, judecătorii Înaltei curți de casație și justiție a României au respins ca inadmisibilă calea de atac extraordinară prin care Ioan Cindrea a încercat să anuleze sentința prin care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru angajarea soției sale la propriul cabinet de parlamentar. Liberalii au anunțat o zi mai târziu că cer prefectului de Sibiu să dispună încetarea mandatului de președinte al CJ Sibiu în cazul lui Ioan Cindrea.

Citește și

http://www.turnulsfatului.ro/2016/02/17/sentinta-definitiva-sava-ia-cate-1-000-de-euro-de-la-cindrea-si-de-la-26-de-consilieri-judeteni/

http://www.turnulsfatului.ro/2016/02/24/pnl-sibiu-cere-demisia-lui-cindrea/

http://www.turnulsfatului.ro/2016/02/23/un-cu-suspendare-inalta-curte-respins-contestatia-lui-cindrea/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

dancp

Acum 8 ani

pnl raluca turcan hahaha japiel de moldova cerei demisia lui boc si base pretinii tai si alui duoamna moldovana placinta a carei fiu e criminal si sa urinat pe o cruce\ ai uitat damna PDL?
Raspunde

un sighian

Acum 8 ani

Rusine d-na turcan.
Raspunde

europa libera

Acum 8 ani

cine sa intocmeasca acte legale si corecte, in consiliul judetean, cei adusi de cindrea acolo care habar nu au de nimic, toti niste inculti si agramati de fapt in toate institutiile publice din sibiu, au fost dati afara oameni competenti si adusi mitocani si prostanaci ordinari, cindrea nu suporta oameni inteligenti uitati-va la steliana marcu, sefa de cabinet, o croitoreasa de rand, cea cu care**** ha, ha, ha
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus