Cartierul Veteranilor de Război, care începe din dreptul giratoriului de la Târgul Obor și se întinde spre ieșirea din oraș, către Ocna Sibiului, ar putea câștiga detașat concursul pentru cel mai neîntreținut cartier din Sibiu. Ignorat de autorități, cartierul pare să aibă aceeași soartă ca și cei cărora le poartă numele – să cadă, încetul cu încetul, pradă uitării.
Capitolul 1. Drumuri dezastruoase
Străzile din cartierul veterani sunt unele dintre cele mai proaste din oraș. Multe nu au văzut asfaltul niciodată, iar altele, cum este Drumul Ocnei, servesc drept cale de acces atât pentru mașinile locatarilor, cât și pentru camioanele de transport ale firmelor din zonă. Autotrenurile de mare tonaj cauzează gropi adânci, care, după ploaie, se transformă în pericole aproape imposibil de ocolit pentru cei care au casele aici.
Capitolul 2. Oameni și animale, laolaltă
Înainte de Revoluție, zona era în afara orașului, iar aici funcționa o fermă. Nici acum, însă, oamenii nu s-au dezobișnuit să crească animale în curți, deși acest lucru este interzis prin HCL 210/2001. În spatele curților se găsesc încă grajduri și cotețe pentru porci și vaci, iar pe marginea pârâului Rosbach “pasc” permanent cârduri de găini. “Eu stau aici de 30 de ani. Peste 30 de ani. Acum ne-am mai renovat casa, arată mai nouă, dar tot aici am locuit. Am crescut mereu și găini, și porci… de ce să nu le creștem? Cu ce îi deranjăm pe cei de la Primărie, dacă le creștem?”, se întreabă Nicolae N., unul dintre locatarii din cartierul Veterani, care recunoaște că a auzit de hotărârea care îi interzice să crească animale în oraș.
Capitolul 3. Deșeuri, lângă case
Cartierul veteranilor a revenit în atenția opiniei publice în ultimele luni, după ce locatarii au început să fie vocali cu privire la activitatea unei firme din zonă care gestionează deșeuri periculoase și nepericuloase. Jifa are sediul pe Drumul ocnei de peste trei ani, însă, de curând, administratorii au cumpărat un teren alipit, care ajunge la un metru de peretele primului bloc de locuințe. Locatarii susțin că angajații descarcă deșeuri inclusiv pe acest teren, deși încă nu au obținut autorizație pentru acest spațiu.
Oamenii au inițiat o petiție și au strâns peste 500 de semnături pe hârtie și 1.000 de semnături în mediul online. Societatea funcționează legal, susțin autoritățile, care au deschis, totuși, anchete.
Chiar dacă nu ar descărca deșeuri pe noul teren, operatorul tot are sediul la doar 50 de metri de prima casă și la 150 de metri de primul bloc. Nici aici nu este nimic în neregulă, potrivit actelor și acordurilor de funcționare. PUG-ul orașului prevede în zonă inclusiv rampă de deșeuri, în timp ce blocul de locuințe este trecut în document drept “gospodărie comunală”. “Așteptăm ca autoritățile să răspundă la sesizările noastre și la nemulțumirile noastre. Am făcut dovada faptului că s-au întâmplat mai multe ilegalități... Sau, cel puțin... să nu le spunem ilegalități, dar neconformități cu legislația și cu autorizarea”, susține Cristina Stark, unul dintre inițiatorii petiției.
Reprezentanții firmei susțin că nu fac decât să colecteze deșeurile, în recipiente etanșate și să le transporte apoi spre firme autorizate în distrugerea lor. „Acasă, fiecare om își vopsește tocul geamului sau vopsește o masă. Automat, deșeul care rămâne în recipientul respectiv se numește recipient contaminat cu substanțe periculoase și acela are un mod de eliminare diferit”, explică administratorul Jifa, Vasile Jugărean. Acesta se plânge că și-a mutat o dată firma, în conformitate cu noul PUG, acum trei ani, pentru că zona în care funcționa, pe strada Tractorului, nu mai permitea desfășurarea activității sale. “Noi chiar ne dorim o Românie mai curată. Asta facem, adunăm deșeurile, iar ele sunt apoi transportate și distruse în funcție de compoziția lor chimică”, susține Jugărean.
Administrația locală a sesizat Ministerul Mediului, în legătură cu legislația în domeniu, care nu le permite primăriilor să interzică astfel de activități economice. “Primăria Sibiu nu are competență să sisteze activitatea firmei SC Jifa SRL, în contextul în care, conform legislației în vigoare – OG 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață – firma nu are nevoie de un acord de funcționare din partea Primăriei Sibiu. Firma funcționează în baza autorizației de mediu SB 153/11.06.2013 valabilă pentru 10 ani, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu. Singura instituție care ar putea controla activitatea acestei firme este Garda de Mediu, având atribuții în domeniul protecției mediului. Chiar dacă nu are competență în acest caz, pentru a sprijini cetățenii în demersurile lor de soluționare a acestei situații, Primăria Municipiului Sibiu a dorit să se implice. Primarul interimar Astrid Fodor a avut întâlniri cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Sibiu, ai Agenției de Protecția Mediului Sibiu și ai Direcției de Sănătate Publică pentru a discuta acest caz, dar și pentru a stabili un cadru general de comunicare inter-instituțională mai eficientă în domeniul protecției mediului. De asemenea, Primăria Sibiu a trimis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor o adresă solicitând îmbunătățirea legislației în ceea ce privește gestionarea deșeurilor periculoase. Pe lângă aceste discuții, Primăria Sibiu a făcut și demersuri prin adrese scrise”, explică reprezentanții Primăriei.
Agenția Regională de Mediu a deschis o anchetă. „Urmează să dispunem măsurile legale privind autorizaţia de mediu în situaţia constatării de neconformităţi", arată reprezentanții instituției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Ocna Sibiului , Primăria Sibiu , Drumul Ocnei , Mediu Sibiu , Primăriei Sibiu , Sănătate Publică , Primăria Municipiului Sibiu , Ministerului Mediului Apelor , Protecţia Mediului Sibiu , Târgul Obor , Ministerul Mediului , Agenţia Regională , Vasile Jugărean , Cartierul Veteranilor , Cristina Stark
Vizualizari: 8835
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Prof. de Geografie
Acum 7 ore
@Hermannstadt
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 8 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
X