Circulația auto pe străzile Munteniei și Strungului, din municipiul Sibiu, va fi închisă până în luna august a acestui an. ”Intră în modernizare”, anunță reprezentanții Primăriei, care spun că restricțiile vor intra în vigoare de miercuri, 16 martie.
Atât strada Munteniei (stradă paralelă cu strada Victoriei), cât și strada Strungului (aflată în cartierul Lazaret) vor fi modernizate de către SC Drumuri și Poduri SA, firma desemnată câștigătoare a unui contract de modernizare a drumurilor în valoare de 4,3 milioane de lei.
Modificări în trafic
Închiderea străzii Strungului (paralelă cu Macaralei și Oțelarilor) va duce la modificarea sensurilor de circulație din zonă, arată reprezentanții Primăriei Sibiu. ”Aceasta este o cale de intrare în cartierul Lazaret și în contextul sensurilor unice din zonă, modificările în trafic în perioada lucrărilor vor afecta o arie mai extinsă. Pentru a compensa această închidere de trafic, de la aceeași dată pe strada Macaralei se va institui sensul dublu de circulație, asigurându-se astfel accesul către străzile Mașiniștilor, Henri Coandă și respectiv Luceafărului. Parcarea va fi interzisă pe ambele părți ale străzii Macaralei pentru a se crea două benzi de circulație”, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
A treia stradă din contract
În contractul cu SC Drumuri și Poduri SA este inclusă și reabilitarea străzii Principatele Unite, tot din cartierul Lazaret. Ordinul de începere a lucrărilor pe această stradă va fi emis tot pe 16 martie, dar în primă fază nu este necesară închiderea traficului. ”În primă fază, pe strada Principatele Unite se va lucra la rețele, nefiind necesară închiderea circulației decât într-o etapă ulterioară”. Pe toate cele trei străzi, lucrările prevăd modernizarea rețelelor de apă și canalizare, a carosabilului și trotuarelor.
Foto principală: Google Street View
Foto din articol: sibiu.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2373
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Ron
Acum 52 minute
Mariana Deacu
Acum 55 minute
BittDanman
Acum 57 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 1 oră
Gheo Poplaceanul