Filme, spectacole de teatru, dar și concerte. Aceasta e oferta de evenimente pentru sfârșitul de săptămână.
Vineri, 18 martie De la ora 18.00 va avea loc vernisarea expoziției „Cele mai frumoase cărți din România”. În jurul acestui eveniment va avea loc o discuție având în centru cartea: cum se ajunge la idee la produsul final, cât de importantă este grafica într-o carte, ce calități ar trebui să aibă o carte astfel încât să fie considerată frumoasă, etc. Invitații la acest eveniment sunt Dan Perjovschi, grafician, Radu Vancu, poet, Anastasia Staicu, director Editura Seneca și Silviu Borș, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
De la ora 21.00 la Aqua Pub va avea loc un concert susținut de Raku.
La Cinema Arta, de vineri și până joi vor rula filmele, Kung Fu Panda 3 – 3D Dublat (Premiera) de la ora 14.00, Ilegitim (Premiera) de la ora 16.00, Seria Divergent: Allegiant de la ora 18.00, iar de la ora 20.30 va rula filmul London Has Fallen. Joi, 24 martie va rula filmul Batman v Superman: Dawn of Justice – 3D de la ora 20.30.
Sâmbătă, 19 martie La Teatrul Gong, de la ora 10.00 și de la 12.00 va avea loc Atelierul de creat povești coordonat de Diana Ribana. Atelierul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani.
Tot la Teatrul Gong, dar de la ora 18.00 va avea loc spectacolul „Muzicanții din Bremen”, care spune povestea unui măgar, ce nu îi mai avea trebuinţă stăpânului său și care a pornit la drum spre oraşul Bremen pentru a deveni muzician în orchestra oraşului. Călătoria se dovedeşte a fi o întreagă aventură, plină de culoare şi ritm, alături de un câine, o pisică şi un cocoş, noii prieteni ai drumeţului. Spectacolul este adresat copiilor cu vârsta de peste trei ani.
Teatrul Național „Radu Stanca” pune în scenă spectacolul Romeo și Julieta în regia lui Bogdan Sărătean. Spectacolul va începe la ora 19.00, iar prețul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere.
La Sala Thalia va avea loc concertul „Tales” care va începe de la ora 19.00. La acest turneu, li se va alătura actrița Ioana Flora, în rolul de povestitor,a cărei activitate în cinematografie i-a adus în ultimii ani premiul pentru „Cea mai bună actriță” la numeroase festivaluri internaționale. Cel de-al doilea invitat special va fi soprana Veronica Anușca, una dintre vocile noii generații, distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale pentru interpretare.
Duminică, 20 martie Ziua începe la Teatrul Gong cu spectacolului „Muzicanții din Bremen”, care va începe la ora 11.00 și este recomandat copiilor cu vârsta de peste trei ani.
Teatrul Național „Radu Stanca” prezintă de la ora 19.00 spectacolul „Ostatic la mătușica”, care spune povestea unui tânăr solitar. El aşteaptă moartea unei bătrâne tăcute şi posacă pe care el o crede mătuşa sa şi care îşi omoară timpul cu poveşti şi amintiri ce vorbesc despre moarte. Conform criticului Benedict Nightingale de la Times, impresia de “izbucniri de râs pentru masochiştii lipsiţi de speranţă în drum spre Olanda cu hoardele de sinucigaşi” este atenuată de sugestia că “lunile de veghe la capul unui pat pot crea o legatură chiar şi între o mătuşă tăcută şi tânărul care a construit cu disperare o maşină de eutanasiere gen Heath Robinson pentru a grăbi momentul plecării acesteia”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: La Teatrul Gong , Teatrul Gong , Radu Vancu , Dan Perjovschi , Kung Fu Panda , Bogdan Sărătean , Radu Stanca , Bibliotecii Județene , Teatrul Naţional , Benedict Nightingale , Heath Robinson , Ioana Flora , Silviu Borș , La Sala Thalia , La Cinema Arta , Veronica Anuşca , Anastasia Staicu , Editura Seneca , London Has Fallen , Aqua Pub , Seria Divergent , Diana Ribana
Vizualizari: 1070
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Iliescu
Acum 9 ore
Troll.E.Buzu
Acum 9 ore
Lutte
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Emil