În urmă cu o săptămână, câteva imagini surprinse înaintea meciului de fotbal dintre Lazio Roma și Sparta Praga au ajuns să apară la posturi de știri din toată lumea după ce suporterii cehi au umilit câțiva cerșetori din centru Romei.
Cotidianul italian "La Repubblica" a descoperit că una dintre femeile pe care au urinat suporterii cehi băuți este româncă, din Sibiu, și că a ajuns să cerșească din disperare.
”Trăim sub un pod la Roma. Vin de la Sibiu, dar acolo nu se mai poate trăi”, a declarat Isabela, pentru sursa citată.Deşi şi-au dat seama de ceea ce se întâmplă, niciunul dintre trecători nu s-a gândit să mişte un deget. Unii chiar au lăsat să le scape un zâmbet. Înfricoşată, cerşetoarea s-a ridicat şi a plecat.
Femeia Isabela Căldărar, are 45 de ani, este româncă şi trăieşte cu soţul ei, Karol Viktor, sub un pod din oraş. Cotidianul "La Repubblica" a vorbit cu ea.
”Eu stăteam culcată, cu mâinile îndoite, am ridicat privirea şi i-am văzut: unel era în faţa şi unul în spatele meu. Simţeam că picură ceva. Erau beţi, aveau privirea stupidă. Mi-a fost frică, m-am ridicat şi am plecat”, își amintește Isabela.
Iată interviul luat de cotidianul italian cerşetoarei care vine de la Sibiu:
De ce cerşiţi culcată pe pod: de ce tocmai în acea poziţie?
"Fiindcă astfel nu văd ceea ce am în jur. Deseori mă insultă, îşi bat joc de mine. Întinsă, cu capul ascuns, nu văd nimic. Apoi este şi un gest de umilitate".
Acei tineri au urinat pe dvs. tocmai pentru că nu-i vedeaţi.
"Poate da. Sau poate ar fi făcut acelaşi lucru. Mi-a fost frică de ei. Aveau ochii sălbatici, de stupizi chiar. Şi apoi erau complet beţi. Am plecat imediat din acel motiv".
Aproape pare că umilirea e normală.
"Cer de pomană, oamenii mă privesc ciudat. Însă italienii sunt mai amabili decât cei din alte ţări. Sigur, apoi pe aici trec aproape numai turişti. Însă eu trăiesc la Roma şi există diferenţă".
De unde veniţi?
"Vin de la Sibiu, un oraş care se află în Transilvania. Însă acolo nu se mai poate trăi".
Aţi venit aici cu familia dvs.?
"Numai cu soţul meu. Copiii mei au rămas toţi cu mama. Ea are o casă în România".
Dvs. nu aveaţi o casă?
"Nu. La final nu mai aveam nimic. Înainte eram ţărancă, aveam vaci, le mulgeam, le duceam la păscut, făceam brânzeturi, vindeam lapte. Dar apoi s-a terminat totul. Nu mai erau bani, nu mai era nimic. Am pierdut totul".
Unde este soţul dvs.?
"Lucrează acolo jos (indică podul următor, Umberto I)".
Ce face?
"Cerşeşte şi el. Se numeşte Karol Viktor".
Şi la Roma unde trăiţi?
«Trăim sub un pod. Nu avem o casă, avem un refugiu. La Roma Nord".
Ce vârstă au fiii dvs.?
"Cel mai mare are 22 de ani. Fetele au 10, 6 şi 3. Cel mai mic are un an şi o lună. Şi am şi un nepot de şapte ani pe care fiul meu l-a avut la 15 ani (scoate afară fotografia retuşată şi color a unui copil: o ţine ca pe o icoană, o sărută, o repune în buzunar – n.r.)
Aşadar, banii pe care îi câştigaţi pe acest pod îi trimiteţi apoi în România?
"Da. Tot ceea ce pot".
De ce aţi venit tocmai în Italia?
"Am ales-o. Când au deschis frontierele românii s-au precipitat în masă. Mulţi dintre noi fură şi atât. Eu nu (pescuieşte din nou în fusta ei zdrenţuită şi descusută şi arată documentul de identitate – n.r.). Vedeţi? Sunt chiar eu. Eu nu mint şi nu fur. Eu iubesc Italia: nu Franţa, nu vă rog, nu Germania. Ci Italia".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: La Repubblica , În România , Lazio Roma , Ligii Suporterilor Sibieni , În Italia , isabela caldarar , cersetoare , Muzeul Căilor Ferate Române , iitalieni , Capitala Cehiei , tiganca , umilita , urinat , Sparta Praga , Ci Italia , Femeia Isabela Căldărar , Karol Viktor , La Roma Nord
Vizualizari: 4785
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Newman
Acum 3 ore
Iulian
Acum 3 ore
Xxx