Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Primăria a scos la licitație finalizarea grădiniței din Ștrand

Primăria a scos la licitație finalizarea grădiniței din Ștrand

La nouă ani de la începerea lucrărilor și la șase ani de la întreruperea acestora din cauza lipsei resurselor financiare guvernamentale (căci Guvernul a început inițial investiția), Primăria Sibiu a lansat licitația pentru angajarea unui constructor care să finalizeze grădinița din curtea Școlii gimnaziale nr. 1 (str. Hațegului, nr.8).

Destinată unui număr de aproximativ 200 de preșcolari, grădinița va fi construită pe trei niveluri (unul subteran) și va fi prima grădiniță din Sibiu cu o curte interioară acoperită, în suprafață de aproape 100 de metri pătrați.

Valoarea lucrărilor de finalizare a grădiniței este estimată la 2,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Depunerea ofertelor de către constructorii interesați trebuie făcută cel mai târziu pe 7 aprilie 2016.

gradinita strand (1) (Copy)

În acest moment, grădinița la care lucrul a fost început în 2007 are finalizată doar structura, iar atât elemente ale arhitecturii (zidăria interioară, de exemplu), cât și instalațiile au fost executate doar parțial și au fost vandalizate.

Potrivit memoriului tehnic general, viitoarea grădiniță va avea o suprafață utilă totală de 1.440 de mp. La subsol vor fi amenajate spălătoria și centrala termică, iar la parter sunt prevăzute sala de mese și bucătăria, trei săli de clasă, cabinet medical, izolator, sală de sport, cabinet logopedic și un depozit. La etaj vor fi amenajate alte trei săli de clasă, o sală festivă, șase dormitoare, un cabinet metodic și două birouri. La fiecare nivel, inclusiv la subsol, vor fi amenajate și vestiare și grupuri sociale.

În cadrul întâlnirii cu locuitorii cartierului Ștrand, primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a declarat că lucrările ar urma să fie terminate până în primăvara anului viitor.

Foto principală: proiectul grădiniței

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

xxx

Acum 9 ani

ok
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus