Directorul Aeroportului Sibiu, Marius Ioan Gîrdea, a declarat în cadrul unei emisiuni TSTV că viitorului Aeroport Brașov - Ghimbav îi va fi foarte dificil să se dezvolte. Una din cauze ține de apropierea Brașovului de Aeroportul Otopeni. ”Au betonat un drum. Poate fi un aeroport de succes, dar ce trebuie toată lumea să înțeleagă este următorul lucru. Aeroportul Sibiu, un aeroport de tradiție în țară, întâmpină dificultăți în a reuși să convingă operatorii aerieni să vină să opereze de aici. Gândiți-vă că un aeroport nou, față de noi va avea mult mai multe dezavantaje, pentru că dacă noi în momentul acesta ne aflăm la două ore de mers cu mașina de Cluj și Târgu Mureș, cei din Brașov se află la două ore de Otopeni. Sau chiar mai puțin. Ceea ce mie îmi ridică multe semne de întrebare cu privire la capacitatea unui aeroport de a se dezvolta în proximitatea Otopeniului”, a declarat Marius Gîrdea. În ceea ce privește problemele pe care le-ar putea face aeroportului din Sibiu, directorul este ferm: ”Probleme nu, concurență, da. Pentru călătorul din Făgăraș va fi ideal”.
Construcția Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, trenează de ceva vreme din cauza unor probleme ciudate. După ce o parte a terenului pe care trebuia să fie construit a fost declarat zonă protejată pentru castori, un schimb de terenuri din domeniul statului în domeniul public al judeţului Braşov a picat pentru că, în anexa legii, numele parcelelor nu coincid cu cele din cartea funciară. Nu este primul obstacol în construirea aeroportului. În 2014 a expirat termenul de cinci ani stabilit pentru terminarea construcţiei, iar Consiliul Judeţean a pierdut dreptul de administrare asupra terenului.
Foto: newsbv.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportului Sibiu , Târgu Mureș , Munții Făgăraș , Consiliul Județean , Marius Ioan Gîrdea , Aeroportul Sibiu , Broker Cluj , Aeroportul Otopeni , Marius Gîrdea , Aeroport Brașov , Pentru Sibiu , Directorul Aeroportului Sibiu , Luna Braşov , Construcția Aeroportului Inter
Vizualizari: 5692
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt