Duminică,
05.12.2021
Cer Senin
Acum
1°C

Ce facem în weekend?

Ce facem în weekend?

Raliu, filme, teatru și lansare de carte. Sfârșitul acesta de săptămână e bogat în evenimente pentru toate gusturile. Vineri, 15 aprilie De la ora 14.00 începe Festivalul Internațional de benzi desenate de la Sibiu, la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu – Casa Hermes, Piața Mică, unde vor fi prezenți cei mai buni autori de benzi desenate din ṭară și din Europa pentru a expune, a desena, a vorbi, a gândi și a râde pornind de la banda desenată. Raliul Sibiului debutează vineri, de la 16.30 și continuă și sâmbătă atunci când concurenții se vor întrece în 10 probe special. La cinema Arta vor rula următoarele filme până pe 21 aprilie Cartea Junglei – 3D, vineri de la ora 14,20, sâmbătă-duminică de la 12,00 si 14,20, iar de luni până joi de la 18,30. The Boss va rula în premiera de la 16.25, tot în premieră va fi și filmul Criminal de la 20.45. Cei de la Cinema Arta au și un program special pentru Școala Altfel, astfel Nazdravanii din Padure: Speriosul Speriosilor va rula de luni până joi de la ora 10,00, Kung Fu Panda de la 12.15 și Fura Steagul, salveaza Luna – 3D Dublat de la ora 14.20

La librăria Humanitas, de la ora 18.00 actorul Ion Dichiseanu va fi prezent pentru a-și lansa volumul „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”. La Teatrul Național Radu Stanca, de la ora 19.00, actorii sibieni vor pune în scenă spectacolul „O noapte furtunoasă” în regia lui Puiu Șerban. Odata ce intri în sala, si cortina se ridica, esti deja în lumea satirica si cu usoare ironii a moftangiilor de altadata. „O noapte furtunoasa” a lui Puiu Serban reuseste sa te apropie, ca spectator, de melanjul dintre epoca lui Caragiale si actualitatea cotidiana. Personajele sunt aceleasi, poate doar un pic mai realiste si mai constiente de trendul cafenelelor si a restaurantelor. Spectatorule, ai sa te regasesti poate printre personajele lui Caragiale, dar în acelasi timp o sa le revezi pe Veta si Zita în gâlceava de toata ziua. Sâmbătă, 16 aprilie Dimineața începe la Teatrul Gong cu Atelierul de creat povești, coordonat de Diana Ribana, de la orele 10.00 și 12.00. Atelierul este recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. De la ora 14.00, Festivalul de benzi desenate continuă la Complexul Muzeal Astra. De la ora 19.00, la Teatrul Național Radu Stanca se dă startul festivalului 25 de ore de teatru non stop, cu spectacolul „4 X 4 personaje”. Duminică, 17 aprilie De la ora 20.00 la Teatrul Gong va avea loc spectacolul Furtuna după William Shakespeare. Intrarea publicului la repetiția deschisă programată duminică, 17 aprilie, de la ora 20:00, în curtea interioară a teatrului, se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face prin email la adresa ticketing@teatrulgong.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus