Actualizare :
Potrivit organizatorilor, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, concertul va fi mutat la Cercul Militar Sibiu (Casa Armatei) şi va începe tot de la ora 13. De asemenea, acolo vor avea loc şi celelalte activităţi din program, adică o tombolă cu premii şi patru ateliere practice ( desen , pictură, confecţionat suveniruri).
Ştire iniţială:
Acţiunile caritabile pentru a o ajuta pe Iuliana Finica, studenta care este grav bolnavă, continuă la Sibiu. Mâine, de la ora 13, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, va avea loc un eveniment amplu care va cuprinde un spectacol de muzică populară, o tombolă cu premii şi ateliere practice pentru copii.
Pe scena de pe lac vor urca artişti ca Adrian Neamţu, Daniel Rosalim, Camelia Stoiţă, Viorica Telcean, Alina Bica, Nelu Albu, formaţia Blaskapelle Neppendorf şi Şcoala de dans Ioan Macrea. În tot acest timp, va fi organizată şi o tombolă cu produse confecţionate de copiii de la toate grădiniţele din Sibiu. De aici nu vor lipsi suporturile pentru ouă de Paşti, magneţii personalizaţi şi tablourile viu colorate.
„Totodată, vor fi organizate 4 ateliere de creaţie în Muzeu, unde zeci de copii şi educatoare vor face împreună felicitări, coşuleţe şi alte suveniruri specifice Sărbătorilor Pascale”, anunţă organizatorii.Iuliana suferă de o boală grea şi foarte rară, iar ca să supravieţuiască are nevoie de un transplant de plămâni la o clinică din Bonn, Germania. Costurile intervenţiei se apropie de suma de 70.000 de euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dumbrava Sibiului , Alina Bîcă , Casa Armatei , Nelu Albu , Sarbatorilor Pascale , Camelia Stoiță , Daniel Rosalim , Dans Ioan Macrea , Cercul Militar Sibiu , Viorica Telcean , Blaskapelle Neppendorf , Iuliana Finica , Adrian Neamţu
Vizualizari: 2473
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Clau
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Hamnibal
Acum 3 ore
Lolita