Cel puțin cinci spitale din Sibiu au folosit, în ultima lună, produse dezinfectante furnizate de Hexi Pharma Co SRL, firma ale cărei produse se dovedesc – în urma unor anchete ale jurnaliștilor de la Gazeta Sporturilor – a conține antiseptice într-o concentrație mult mai mică decât cea înscrisă pe etichetă. În unele cazuri și de zece ori mai mică.
Săptămâna trecută, Spitalul militar a achiziționat 20 de bidoane de câte cinci litri de Hexio Sept AF (Thor), un dezinfectant ”concentrat” (ghilimelele redacției) pentru dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei. În aceeași zi de vineri a săptămânii trecute (potrivit datelor publicate pe SEAP), Spitalul Militar din Sibiu a mai cumpărat 40 de flacoane de câte un litru cu săpun dezinfectant preoperator, produs de Hexi Pharma Co SRL.
Cu o zi mai devreme, de la același producător Hexi Pharma Co SRL, în depozitele Spitalului de psihiatrie din Sibiu au mai intrat 18 flacoane de câte un litru cu săpun dezinfectant pentru mâini și tegumente, dar și 25 de litri de dezinfectant Hexio Sept AF, destinat dezinfecției și curățirii suprafețelor din blocul alimentar. Tot Spitalul de Psihiatrie a mai achiziționat alți 21 de litri din același tip de dezinfectant cu aceeași destinație în ziua de 20 aprilie 2016.
În prima parte a acestei luni, Spitalul General CF din Sibiu a achiziționat 16 litri de Hexio sept AF, iar luna trecută cei de la Spitalul municipal din Mediaș au mai zece litri din același dezinfectant suspectat acum de o concentrație extrem de redusă față de cea trecută pe etichetă.
În fine, luna aceasta, Spitalul clinic de pediatrie din Sibiu a cumpărat 60 de litri de săpun dezinfectant produs de Hexia Pharma Co SRL, 160 de litri de dezinfectant ”concentrat” (ghilimelele redacției) pentru dezinfecția suprafețelor și a microaeroflorei și 160 de litri de săpun cu lichid dezinfectant pentru mâini și tegumente de la același producător.
”Am făcut autocontroale”
Managerul Spitalului clinic de pediatrie Sibiu, Alexandru Mihuț, spune că în urma dezvăluirilor apărute în presă (dar și înainte), reprezentanții spitalului au efectuat o serie de autocontroale. ”Noi facem des autocontroalele pe dezinfectanți. Nu luăm astfel de produse doar de la Hexi Pharma, luăm și de la alte firme, pentru că noi merge pe principiul rotației acestor dezinfectante, deoarece microbii se «obișnuiesc» cu acestea. În această situație am făcut autocontroale destul de des și nu am avut probleme dificile, deosebite. Dar noi nu putem verifica concentrația dezinfectantelor”, spune Mihuț.
”Autocontroalele sunt făcute de epidemiologul nostru, de specialiștii noștri în laboratoarele noastre. În aceste controale sunt verificate dacă aceste produse sunt eficiente sau nu, conform instrucțiunilor. Nu au fost probleme până acum”, Alexandru MihuțÎn urma dezvăluirilor din presă, managerul spitalului pentru copii spune că aceste autocontroale au fost reluate și dublate de un control al Direcției de Sănătate Publică Sibiu. ”Ieri (joi – n.r.), în urma ordinului Direcției de Sănătate și a Ministerului Sănătății am făcut din nou autocontrol pe toate biocidele folosite în spital, iar azi au venit și cei de la DSP în control. Așteptăm rezultatele atât pentru control, cât și pentru autocontrol”.
Substanță activă diluată de zece ori
Jurnalistul Cătălin Tolontan a arătat, ieri, că Glutaraldehida - substanța activă folosită în Supraspet, produs pentru dezinfecție al Hexi Pharma SRL – are o concentrație diluată de zece ori (1,17% față de 12% cât scrie pe etichetă), în timp ce clorură de didecildimetil amoniu este diluată cu 30% (concentrație de 7% pe etichetă și de 4,99% în urma rezultatelor de laborator). Ancheta celor de la GSP a pornit în urma unei sesizări a unui fost angajat al Hexi Pharma SRL, care în decembrie 2015 a transmis jurnaliștilor rețetele de producție pentru Suprasept și pentru Thor, rețete potrivit cărora cei doi dezinfectanți se produc diluat. Potrivit sursei celor de la GSP, diluarea substanței active este o procedură aplicată și în producția altor dezinfectanți. Produsele celor de la Hexi Pharma Co SRL au fost/sunt folosite în 2.000 de săli de operație din România.
Sursa foto: tolo.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul General , Sănătate Publică Sibiu , Hexi Pharma , Ministerului Sănătății , Spitalul Militar , Alexandru Mihuț , Jurnalistul Cătălin Tolontan , Hexi Pharma Co , Hexia Pharma Co , Gazeta Sporturilor , Hexio Sept , Managerul Spitalului Bagdasar , Tot Spitalul
Vizualizari: 2978
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Sibian
Acum 44 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot