Sâmbătă,
24.07.2021
Parțial Noros
Acum
26°C

“Tu votezi, MAI te informează!”. Campania de informare a Ministerului Afacerilor Interne

“Tu votezi, MAI te informează!”. Campania de informare a Ministerului Afacerilor Interne

În contextul organizării alegerilor locale din acest an, MAI desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.

Prin intermediul acestei campanii, alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului.

În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse.

Astfel, în județul Sibiu, aproximativ 500 de afișe, format A2, vor fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile instituțiilor publice cu aflux mare de cetățeni, în mijloacele de transport în comun, precum și la intrarea în secțiile de votare.

De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care, în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale.

Spoturile MAI vor fi difuzate și prin intermediul plasmelor care sunt amplasate în locuri publice din județ, în stațiile mijloacelor de transport în comun, hypermarketuri și supermarketuri.

Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile și infracțiunile prevăzute de Codul Penal, precum și link-uri către deciziile Biroului Electoral Central și ale Autorității Electorale Permanente.

Vizitatorii site-ului MAI pot descărca, de asemenea, afișul și spoturile realizate în cadrul campaniei de informare.

Având în vedere rolul esențial pe care mediul online îl are în informarea alegătorilor, campania MAI include o componentă de informare specială și pe contul de Facebook.

sursa

Comentarii

1 comentarii

Daniel

Acum 5 ani

Pe FB si in ziare de ce nu face MAI Campanie Specifica, adica cu toate drepturile si obligatiile la vedere. Promovate in media online?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus