Campioana care nu renunţă niciodată. Ea e Mădălina Mureşan, fata care îşi ascunde sub kimonoul alb toate speranţele şi trăirile

“Trebuie mereu să ţinteşti cel mai sus. Dacă nu reuşeşti, asta e. Dar ştii că ai încercat, că ai dat tot ce ai avut mai bun din tine”, e sfatul pe care-l transmite cu vervă prietenilor apropiaţi. Azi, datorită atitudinii sale pozitive Mădălina Mureşan (20 de ani) reuşeşte să privească fix în ochi medaliile ce licăresc pe noptiera din camera sa din Sibiu sau în geanta unde le poartă cu ea pretutindeni. E campioana şi vicecampioana europeană în Taekwon-do ITF la spargeri forţă şi tehnici speciale pe echipe şi campioana care a trăit şi a muncit toţi anii aceştia printre noi, fără ca noi să ştim de ea. Campioana care nu se dă bătută niciodată.

Un vis trăit prin ochii minţii

1 mai 2016. Tampere. Finlanda. Sub acoperişul centrului sportiv Tampereen Messu- ja Urheilukeskus e o zarvă ameţitoare. Sute de sportivi din cele mai puternice ţări europene încearcă să-şi menţină tonusul la cel mai înalt nivel. Unii îşi încordează privirea pentru a le detecta mişcările zvăpăiate ale rivalilor, alţii se deconectează pe ritmul muzicii ce le susură-n timpane, iar unii sunt cu gândul la familie şi prieteni, crezând că şi cu puterea minţii pot să dărâme şi cea mai solidă barieră. În urechi le ţiuie exprimări pe diferite tonuri, iar steagurile de diferite culori li se oglindesc în globul ocular. E o nouă zi trepidantă a Campionatului European de Taekwon-do ITF şi atmosfera de sub acoperişul ce adăposteşte sute de suflete pare că fierbe, după ce cu câteva ore înainte România ţinea strâns la piept medalia de argint, la tehnici speciale, la senioare.

Pe tatami păşeşte o siluetă trasă ca prin inel. Cu palmele umezite, garda pare că-i tremură, însă o privire aţintită spre antrenor şi o vorbă bună - “Haide, până în aparat” – o oţelesc, îi transmit nerv. “Nu se poate să mă facă pe mine o placă”, murmură ea în gând. Apoi îşi aşează kimonoul, trage o gură mare de aer cât să-şi umple toţi plămânii şi începe. Placa se preface în aşchii, iar lacrimile îi spală ochii oblici.

Arbitrii ridică steagul albastru şi totul îi pare de vis. Primul hop e trecut. De acum, emoţiile se mută pe umerii colegelor sale. Aflată într-un colţ, cu ochii închişi şi cu mâinile încrucişate, fata cu părul de “foc” se roagă, iar mintea-i devine încărcată cu tot felul de gânduri sofisticate. Doar sunetul plăcilor sparte o mai face să-şi descleştească ochii. Petru că e o veselie de nedescris în sală. Și fata cu părul prins în coadă încă visează. Se simte prizoniera unui vis din care nu-şi doreşte să mai iasă, când fredonează “Deşteaptă-te române”, cu mâna dreaptă aşezată în dreptul inimii, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Cel mai emoţionant mesaj

Înainte cu câteva ore de a lua avionul spre Finlanda, un mesaj i-a intrat până în suflet, umezindu-i ochii. Venea din partea părinţilor ei, care au fost şi primii pe care i-a sunat după câştigarea medaliilor. “Indiferent ce s-ar întâmpla, ştim că poţi. Avem mare încredere în tine. Niciodată nu ne-ai dezamăgit”, erau cuvintele care i-au adus doza de ambiţie şi determinare de care avea mai mare nevoie.

La un pas de a rata Europeanul: “Dumnezeu există!”

Mădălina a fost la un pas de a rata participarea la Europene. Nu din cauza rezultatelor, ci din cauza Ministerulului care nu-şi onorase contractul de finanţare cu Federaţia Română de Taekwon-do ITF, ceea ce i-a obligat pe sportivi să vină cu bani de acasă. Mădălina Mureşan avea nevoie de 1200 de euro pentru a plăti taxa de înscriere, cazarea şi biletele de avion. O sumă imensă pentru o fată de doar 20 de ani, studentă la Psihologie. Iar visul de a concura la primul Campionat European din carieră se năruia chiar sub ochii ei. Făclia speranţei a fost însă aprinsă de un coleg de facultate care şi-a îndemnat prietenii pe Facebook să strângă bani pentru a ajuta-o pe Mădălina. “Sincer, îmi pierdusem speranţele că o să mai merg. Nu ştiu, de aceea m-am şi rugat.. Dumnezeu chiar există! Pe ultima sută de metri s-a rezolvat problema. Exact în ziua când se făceau înscrierile, când nu se mai putea face nimic. Cineva mi-a zis: Tu mergi la Europene! Când am auzit, nu-mi venea să cred”, îşi aminteşte de parcă ar retrăi momentul.

Mădălina a concurat cu imaginea colegilor săi în minte şi în suflet, reuşind să le răsplătească încrederea cu o medalie de aur şi una de argint. Iar Europeanul a rămas pentru ea stocat pe retină şi în compartimentul afectiv: “Când mi-a cântat imnul naţional a fost cel mai frumos sentiment. Simţeam că toată lumea e alături de mine, că toţi m-au susţinut. Cântau toţi cu mâna pe inimă, nu pot descrie în cuvinte ce am simţit. Toată lumea se bucura pentru mine, simţeau ce simţeai şi tu. Aşa a fost pe tot parcursul competiţiei. Când participa cineva de la noi, aveai emoţii pentru el, plângeai pentru el, te bucurai pentru el. Eram mai ceva ca o familie”.

Fire războinică

La vârsta de 13 ani s-a lansat pentru prima oară în sportul care îmbină armonios rezistenţa unui decatlonist, viteza unui atlet, echilibrul unui șahist și flexibilitatea unei gimnaste. Îşi dăduse întâlnire cu el într-o sală dintr-un orăşel din judeţul Hunedoara, Călan, locul său natal. “Băieţoasă din fire” sportul care începe și se termină cu respectul a atras-o din prima ca pe un magnet, deşi era pentru prima dată când dădea mâna cu un sport organizat. “Tatăl meu a făcut fotbal de performanţă şi şi-a dorit ca eu şi sora mea să facem sport. Acasă nu aveam prea multe alternative: aveam doar taekwon-do sau gimnastică. Iniţial nu a vrut să mă lase să merg acolo, pe motivul că vin bătută acasă. Când am auzit m-am ambiţionat şi am mers în continuare”, răsfoieşte paginile cu amintiri. Și continuă: “Când eram mai mică credeam că orice se rezolvă cu bătaia. Ştii cum zici când eşti mai mic: să-l bat pe ăla, să fac aia şi aia. După ce am început taekwon-do toată perspectiva mea s-a schimbat”. După câteva luni, s-a mutat în Sibiu, alături de sora sa care era la facultate. De atunci au trecut şase ani, în care a terminat liceul la “Goga”, s-a legitimat la clubul Puma Sibiu, iar în prezent studiază Psihologia la ULBS.

Prima experienţă: “nu chiar aşa plăcută”

Vine dintr-un sport în care onoare şi fair-play sunt cuvintele după care se ghidează orice luptă. Îi plac filmele motivaţionale cu sportivi pentru că sunt lecţii de viaţă, iar când vine vorba de prima competiţie zâmbeşte cu gura până la urechi. “Eu fiind mai bătăioasă, antrenorul m-a băgat la cea mai mare categorie, pentru că a zis că mie nu mi-e frică. Eu pot să mă bat. Îţi dai seama, în primul meu campionat am intrat la +60, deşi eu aveam 50 kg, şi adversara avea peste 70. Mai mult decât atât, era şi în lotul naţional. Îţi dai seama ce experienţă a fost (n.r. râde). Am reuşit totuşi să iau locul 3. Pe vremea aceea alergam pe deal, făceam rezistenţă. Aşa a văzut antrenorul că sunt luptătoare. Făceam un ring în sală, toată lumea făcea un cerc şi antrenorul zicea tu lupţi cu ălă, tu cu ăla. Îţi dai seama că dacă îţi era frică antrenorul te simţea”.

Secretul succesului: “crede în tine”

O mână de om, de numai 50 de kilograme, de o sensibilitate uriaşă şi o ambiţie fantastică, Mădălina îşi ascunde sub kimonoul alb toate speranţele şi trăirile. Joacă o carte de totul sau nimic şi indiferent că e de succes sau dezamăgire, le acceptă cu fruntea sus pe fiecare în parte. Mereu şi mereu crede că trebuie să gândeşti pozitiv şi să-ţi propui obiective măreţe pentru a atinge succesul. Cu această atitudine degajă încredere şi reuşeşte astăzi să-şi molipsească şi colegele de echipă. Aşa a făcut şi la Europene. Chiar şi la individual, la lupte, a demonstrat-o. Deşi a pierdut în faţă campioanei europene en-titre nu a dat un pas înapoi. “Am fost condusă în prima repriză, apoi am egalat-o. Eu până în ultima secundă am crezut în mine. Şi chiar dacă am pierdut am recunoscut că a fost mai bună, dar niciodată nu m-am gândit că e campioana europeană, nu mi-a păsat de asta”.

Emoţii strânse în pumni

Mădălina are o pereche de căşti cu care a legat mai mult decât o relaţie. De fiecare dată muzica motivaţională care îi susură-n timpane o linişteşte înainte de a intra în vârtejul emoţional al concursului. Mai mult decât atât, dă senzaţia că îşi pune şi sufletul pe tavă pentru sportul visurilor ei, când mărturiseşte că mereu îşi imaginează cum va arăta competiţia la care participă, chiar şi când pune geană peste geană. “Eu îmi imaginez înainte cum va fi proba, cum ar trebui să mă comport, îmi zic singură: pot să fac asta, trebuie să fac asta. Tot campionatul mi-l imaginez, dacă e cineva lângă mine, cum e îmbrăcat, cum se uită, dacă îmi zice ceva, dacă nu-mi zice. Poate nu se întâmplă exact aşa. Dar eu când intru, aşa îmi imaginez. Mereu trebuie să crezi că eşti cel mai sus, că nimeni nu poate să te doboare, asta am învăţat la psihologie. Şi la liceu am încercat să fiu printre primii, şi am reuşit. Trebuie să fie cineva bun cu care să concurez pentru ceva. Dacă tu nu-ţi propui un ţel - vreau locul 1 - şi zici că e bine şi locul trei, e clar că nu vei câştiga. Mie nu-mi place să pierd. Niciodată!”.

Taekwon-do de suflet

E pasionată de ceea ce face până în măduva oaselor. Spune că taekwon-do i-a modelat caracterul, făcând-o să doboare orice barieră din viaţă, şi promite că atunci când va avea un copil îl va îndruma spre sportul în care nu trebuie niciodată să accepţi să pierzi. “Pentru mine e o lecţie de viaţă. Te ajută să te descurci în tot ceea ce faci. Să comunici mai bine şi să-ţi faci prieteni. M-a ajutat în tot. Când intri într-o sală de taekwon-do există un jurământ, tu trebuie să-i respecţi pe cei mai mari în grad decât tine. Asta se întâmplă şi în viaţă, poţi învăţa multe de la cei mai în vârstă ca tine. Probabil că atunci când voi avea un copil îl voi duce la taekwon-do, pentru că îl disciplinează. Văd şi la copiii din sală, când părinţii îi aduc acolo şi cum se comportă în sală. Taekwon-do cizelează în bine personalitatea fiecărui copil”.

Alături de colegii de la PUMA Sibiu

Ce nu-i lipseşte din geantă: portofelul Ce o face să râdă: orice, pe cuvânt, eu mereu râd Ce o enervează: prostia Oraşul preferat: Cluj Unde ar locui: Danemarca Model în sport: Cosmin Oprescu Model în viaţă: sora ei Cel mai scump obiect pe care l-a achiziţionat: maşina Cât petrece în faţa oglinzii: jumătate de oră Dacă ar avea o superputere: ar schimba Guvernul Autocaracterizare: optimistă, veselă, ambiţioasă Ce o enervează dimineaţa: alarma Cel mai bun sfat primit: nimic nu este imposibil, totul se rezumă doar la tine

foto: facebook personal

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).