La orice subiect important mă uit pe ziar văd și o posibilă explicație: rutina și frica de a vorbi asumat. De la mămicile care se plâng de felul cum sunt tratați copiii, dar și ele, la Spitalul de Pediatrie, la felul în care s-a furat din Parcul Sub Arini pentru o parcare privată, sau moartea fotbalistului Ekeng, vorbim de aceeași situație: rutina. Obiceiul prost, scurtătura care ucide în cele din urmă. Și spaima de a vorbi cu nume și prenume. Și fapte, nu povești.
Ne-am învățat să fim lași în majoritatea timpului și să avem accese necontrolate de furie, doar atunci când suntem în haită. Și de aici un mic circ, după care se așterne iar liniștea. Și pe bună dreptate, pentru că analizând, vei vedea că n-a fost decât o abrambureală în care au vorbit toți ce le-a trecut prin minte și niciunul n-a notat nimic. A fost show.
Să luăm cazul mamelor nemulțumite de felul cum se tratează copiii la Spitalul de Pediatrie. Un subiect care a răbufnit a nu știu câta oară printr-o anonimă. Nu dați cu pietre în ziariști. Ca să ai un caz, o situație, trebuie să ai niște personaje. Din imensul grup de mame care și-au lăsat copiii acolo, în acel spital, cu ochii în lacrimi, nici una nu-și asumat până acum un demers până la capăt, decât foarte târziu. Nu știu dacă e frica de răspundere, timiditatea, sau eternul ”da, de ce să ies eu în față?” Din acest motiv, nici un demers nu va fi luat în serios. Doctorii, managerii, cei responsabili se vor acoperi mereu cu acel: ”sunt niște adrese anonime”. Dacă e ceva serios, atunci să ne asumăm! Până atunci, vorbim pe Facebook. O inflamare inutilă și neperformantă. Vă răcoriți citindu-vă în grup, dar mai departe copiii voștri revin de acolo tot zombie.
Felul în care se dau sau nu se dau autorizații de construcție în Primăria Sibiu nu este de ieri, de azi, un caz de presă. Dar până acum foarte puțini au avut tăria de a spune răspicat ceva. Cu nume, adresă și tot ce trebuie. De ce? Pentru că e bine să lași peste tot un loc de ”bună ziua”, după cum spune tradiția românească. Nu. Dacă pute, atunci trebuie să spunem răspicat asta. Dar câți își asumă? Până atunci vom vorbi diluat despre subiecte în care citați sunt ”oameni de afaceri”, ”antreprenori” ori ”juriști”. De cine vă e frică? De o tanti care semnează acte în funcție de fazele lunii sau de un întreg sistem? Așteptați până iese la pensie dacă vina o poartă ea. Sau mutați-vă în alt oraș dacă sistemul e corupt și vă e frică să luați atitudine. Sau așteptați până prinde cineva un fir și scrie. Și apoi încolonați-vă în spatele literelor altora. Și va rămâne o problemă singulară, izolată. Nu o problemă a unui oraș.
După moartea dinamovistului Patrick Ekeng se vorbește despre un ”Colectiv” al sportivilor. Despre felul în care se parafează actele medicale și de cum se desfășoară tot sistemul medical din domeniul sportului de performanță. În cât timp vom intra apoi din nou în rutină? Își dau cu părerea tot felul de specialiști în medicină sportivă, doctori de urgență din umbra anonimatului. Trebuia lăsat pe teren, trebuia dus mai repede la spital. O isterie din care nu se va învăța nimic. Pentru că e o altă analiză făcută pe genunchi, de fațadă. Încă o ocazie de a reforma ceva, înecată românește în mâl.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parcul Sub Arini , Primăria Sibiu , comentariu , Africa Subsahariană , Primăriei Sibiu , ancheta , spital de pediatrie sibiu , cazuri copii , Pentru Sibiu , Patrick Ekeng , Festivalului Anonimul
Vizualizari: 4540
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
MB
Acum 4 ore
Claudiu
Acum 4 ore
Liberal autentic
Acum 4 ore
Neli Oproiu
Acum 4 ore
Bobo