Asocierea de firme formată din Terra Building, Drumuri și Prestări Construcții și Electro-Con Impex a fost desemnată câștigătoare a contractului de reabilitare a infrastructurii cartierului Dioda. Valoarea lucrărilor ofertate de firmele sibiene este de 3,9 milioane de lei (față de 5,04 milioane de lei, fără TVA, estimare înainte de atribuire).
Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță că acest contract va fi semnat în cursul zilei de astăzi (3 iunie), termenul de finalizare a lucrărilor fiind de opt luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (în condițiile în care perioada cuprinsă între 15 noiembrie și 15 martie este considerată timp friguros și poate fi invocată de constructor pentru întreruperea lucrărilor). Perioada de garanție solicitată este de cinci ani de la semnarea procesului verbal la terminarea lucrărilor.
Procedură contestată
Contractul pentru modernizarea cartierului Dioda a fost ”scos la licitație” încă din noiembrie anul trecut. Termenul de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru 18 decembrie 2015, dată la care pe masa celor din Primăria Sibiu au fost înscrise șase oferte. În afara celor asocierii condusă de Terra Building, au mai depus oferte SC Construcții SA (Sibiu), BMT Trans Construct, Hidroconstrucția SA, Comtram SA (Sibiu) și Lupetto Construzioni SRL. Cei de la Hidrocontrucția SA au contestat procedura de atribuire, solicitând Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor să oblige Primăria Sibiu la reevaluarea ofertei sale, declarată neconformă. Pe 25 mai 2016, CNSC a respins ca nefondată contestația celor de la Hidroconstrucția.
13 km de cablaj metropolitan
”Firma câștigătoare va efectua în următoarele luni lucrări de modernizare a carosabilului și trotuarelor, a aleilor dintre blocuri, va amenaja parcări înierbate, guri de scurgere a apei pluviale, va moderniza rețeaua de iluminat stradal și va amenaja și tubulatura în care pot fi coborâte ulterior cablurile suspendate de către firmele deținătoare”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu. Potrivit informațiilor din caietul de sarcini, străzile incluse în proiectul de reabilitare măsoară 1,6 kilometri. Sunt planificate pentru a fi modernizate parcări de peste 14.000 de mp, plus trotuarele aferente străzilor (mai bine de 4.500 de mp). Tubulatura pentru cablajul metropolitan (”coborârea firelor sub asfalt”) este proiectată pe o lungime de aproximativ 13 km.
“Lucrările vor schimba în bine această zonă de blocuri, de la carosabil și trotuare până la iluminat public și parcări. Cartierele au nevoie de un suflu nou pentru a fi mai funcționale și pentru a crește confortul locuitorilor. De aceea vom continua acest proiect. Suntem foarte aproape de atribuirea contractului de modernizare a cartierului Hipodrom II, lucrările urmând să înceapă de pe strada Mirăslău, unde s-a finalizat lucrările la rețele”, Astrid Fodor, primarul interimar al SibiuluiFoto: Bing Maps
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Național , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Prestări Construcții , Primăriei Sibiu , Terra Building , Reprezentanții Primăriei Sibiu , Con Impex , cartier dioda , Pentru Sibiu , Lupetto Construzioni , reabilitare cartier , cartiere Sibiu , Bing Maps , Trans Construct , Pentru Dioda
Vizualizari: 3013
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Alex
Acum 5 ore
Tehnicile au limite in fata Adevarului
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Muresan