O ploaie torențială căzută ieri, începând cu ora 21,00, a generat scurgeri pe versanți ce au inundat sute de apartamente, case și gospodării din Petroșani, Petrila, Lupeni și Aninoasa. Într-o singură oră și jumătate au fost preluate la numărul unic de urgență 112, aproximativ 200 de apeluri ale locuitorilor din Valea Jiului, informează Agerpres.
În sprijinul populației și autorităților din județul Hunedoara, 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, dotați cu motopompe de mare capacitate, motopompe transportabile și mijloace de transport materiale, intervin pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative produse în această zonă.
La această oră, forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu acționează pentru evacuarea apei din gospodăriile situate în localitățile Petroșani şi Lupeni, transmit reprezentanții ISU Sibiu

În cel mai scurt timp, au fost mobilizați aproape 200 de pompieri ai Detașamentelor Petroșani, Deva, Hunedoara și Orăștie precum și ai Secției Ilia, în zonă calamitată. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit o situație critică, un întreg cartier din Petroșani, aflat într-o zonă mai joasă, fiind sub ape, nivelul acesteia ajungând la etajul I al imobilelor.
Imediat, pompierii au început evacuarea locuitorilor cu ajutorul bărcilor. În primele patru ore, de la producerea fenomenelor meteo periculoase, au fost evacuate 60 de persoane, dintre care șase sunt copii, o femeie este însărcinată, iar două persoane au fost transportate la spital cu hipotermie.

Conform Agerpres, ploaia torențială, care nu a putut fi preluată de sistemele de canalizare, a afectat 30 de blocuri și 300 de gospodării, majoritatea din Petroșani și Lupeni. De asemenea, subsolul Spitalului Petroșani și casa liftului au fost inundate.
Pentru eficientizarea și dinamizarea operațiunilor de evacuare a apei, inspectorul general al I.G.S.U., general de brigadă Ovidiu Vasilică a dispus dislocarea, în sprijinul pompierilor hunedoreni, a 100 de pompieri de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Timiș, Caraș, Gorj, Sibiu și Alba.

De asemenea, DN 66, la intrarea în Petroșani, a fost blocat timp de aproximativ trei ore din cauza aluviunilor și torenților.
foto ISU Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Județului Sibiu , Conform Agepres , Detașamentelor Petroșani , Secției Ilia , Conform Agerpres , Spitalului Petroșani , Valea Jiului , Ovidiu Vasilică , Căpitan Dumitru Croitoru
Vizualizari: 1956
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Morvoveață
Acum 45 minute
Timotei Popovici
Acum 51 minute
Porr
Acum 56 minute
@
Acum 1 oră
Barosanu