Lucrările mici de întreținere și conservare ar putea fi făcute în viitor fără autorizații de construire, în centru istoric. Propunerea îi aparține arhitectului și expertului în conservare Eugen Vaida, în urma vizitelor în teren și a discuțiilor cu locatarii din centru. În paralel, Fundația Heritas a demarat un sondaj de opinie în Piața Aurarilor.
Eugen Vaida a participat săptămâna trecută la o întâlnire organizată de Asociația Heritas cu locuitorii din Piața Aurarilor, scopul fiind a afla problemele cu care se confruntă aceștia și găsirea unor soluții practice pentru ca piațeta să revină la frumusețea de altă dată. Datele intermediare ale sondajului făcut de Fundația Heritas arată că doar 27% din locuitorii pieței sunt mulțumiți de actuala situație locativă. Ceilalți au arătat că cinci imobile necesită reabilitare, un imobil nu deține spațiu suficient, iar alte imobile au structura de rezistență afectată. Același studiu mai arată că 64% din persoanele chestionate nu sunt mulțumiți de faptul că nu sunt îngrijite clădirile din zonă. Arhitectul Eugen Vaida este de părere că starea generală a imobilelor din Piața Aurarilor nu este una gravă. ”Situația în acest moment în Piața Aurarilor este parțial rea. Lumea nu prea înțelege care sunt cu adevărat problemele aici, eu cred că problemele reale sunt cele structurale și cele de impermeabilizare a învelitorilor. Englezii ar spune hat and shoes (pălărie și pantofi n. r.) și în general clădirile din Piața Aurarilor au ce le trebuie. Tencuielile fațadelor sunt degradate, dar asta nu pune în pericol efectiv stabilitatea monumentului. Dacă am face o comparație între Sibiu și Veneția, la Veneția toate tencuielile sunt căzute și oamenilor de acolo chiar le place așa, la noi e un pic altfel. E o problemă și de gust”, a declarat pentru Turnul Sfatului Eugen Vaida.
În vederea îmbunătățirii situației imobilelor din zonă, reprezentanții Fundației Heritas vor merge la primărie cu o serie de propuneri, la finalul centralizării informațiilor colectate în teren. Iar situația Pieței Aurarilor nu diferă cu mult de cea a restului centrului istoric al Sibiului. ”Probleme sunt la nivel de autorizare a lucrărilor. Nimeni nu va da o mie de euro pentru un proiect de autorizație când intervenția costă mult mai puțin. Vorbim despre porți, despre tencuieli de fațade, despre zugrăveli și niște reparații la învelitori, adică la țigle. Acestea sunt lucrări de mentenanță pentru o clădire și ar trebui să existe din partea primăriei un sprijin în acest sens ca să înlesnească tot acest proces de autorizare. Aici dorim noi să facem legătura între proprietari și primăriei și să-i convingem. Pe unii că merită să restaureze patrimoniul, iar pe ceilalți, administrația, că merită investit din punctul acesta de vedere, nu neapărat financiar, ci mai mult la nivel de procedură. Scopul este ca oamenii să facă aceste lucrări în mod legal, pentru că dacă e să fim sinceri, toți le fac ilegal. Toți își mai repară câte o poartă, mai pun câte o țiglă, un pavaj și bineînțeles că greșesc, vin cu ciment peste tot pentru că nu știu. Ar trebui ca primăria să ofere un consultant care să facă o minimă schiță de proiect în baza căreia să se primească un acord de intervenție și să nu se treacă prin tot acest proces elaborat de autorizare. Ar fi o îmbunătățire. Noi trebuie să plecăm de la o realitate pe care o avem, nu putem să plecăm de la nota trei de intervenție și să ajungem direct de la nota zece. Trebuie să ajungem pentru început undeva la nota cinci sau șase. Asta se poate face dacă locuitorii din centrul istoric au sprijinul primăriei”, a mai declarat Eugen Vaida.
Dintre cei chestionați de Heritas în Piața Aurarilor doar 18 % preferă să se mute, restul de 82 % nu doresc să se mute în altă zonă. Aproape toți locuitorii (91 %) își doresc să se implice voluntar, cu finanțare sau cu muncă fizică în programe de reabilitare a clădirilor din zonă. Majoritatea persoanelor consideră că materialele de construcții, ajutoarele financiare și consultanța de specialitate sunt principalele stimulente pentru implicarea în programele de reabilitare. Datele prezentate sunt unele preliminare, studiul Fundației Heritas fiind în desfășurare, iar rezultatele lui urmează a fie făcute publice în perioada următoare. Până la momentul centralizării datelor publicate, la întrebările chestionarelor răspunseseră membrii a 11 familii din Piața Aurarilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Fundația Heritas , Fundației Heritas , Eugen Vaida , Pieței Aurarilor , centru vechi , Piaţa Aurarilor , Arhitectul Eugen Vaida , Asociația Heritas , Pentru Sibiu , Turnul Sfatului Eugen Vaida , autorizatie de constructie
Vizualizari: 2797
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Sibian
Acum 6 ore
Costea
Acum 6 ore
Idgf
Acum 6 ore
Cititor