Planul urbanistic pentru construcția unui nou mall a fost aprobat zilele trecute de Consiliul Local Sibiu, la doar o zi distanță după ce noii proprietari ai Sibiu Shopping City anunțau investiții de zece milioane de euro și reconfigurarea galeriilor comerciale existente.
Planul urbanistic zonal și regulamentul local de urbanism pentru noul centru comercial propus a fi ridicat pe terenul de pe strada Lector (zona Podului Gării) au fost adoptate în prima ședință a noului Consiliu Local Sibiu. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței de luna trecută, din cauza lipsei unui aviz (care expirase, iar cel nou întârzia să fie eliberat de Direcția pentru cultură), iar pentru ședința organizată joia aceasta a fost introdus pe ordinea suplimentară. Motiv pentru cei șase consilieri ai PSD să voteze ”împotrivă”. ”Am primit acest proiect cu cinci minute înainte de ședință. Nu se poate să îl votăm așa, fără să știm, poate afectează cetățenii”, a spus Ioan Stroie, consilier local din partea PSD. ”Eu am apucat să citesc proiectul, chiar dacă timpul a fost puțin. L-am citit și discutat în Comisia de urbanism, care a avizat acest proiect. Dar, pentru că a fost prezentat cu puțin timp și – poate – nu toți au apucat să îl citească, voi fi nevoit să mă raliez poziției colegilor mei”, a spus și Liviu Cotârlă, proaspăt ales în CL Sibiu, pe listele PSD.
Cu toată opoziția social-democraților, proiectul urbanistic al noului mall a fost adoptat de Consiliul Local, având în vedere votul pentru dat de majoritatea formată din FDGR și PNL. Odată adoptat PUZ-ul viitorului centru comercial, reprezentanții investitorilor spun că vor demara procedurile de obținere a autorizației de construire. Planurile lor prevăd ca lucrările să înceapă din acest an. Etapele obligatorii pentru realizarea primului mall din municipiul Sibiu – propus pe un teren de 32.560 de mp de pe str. Lector – includ realizarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Hermann Oberth cu Fabricii (pe lângă cele două girații prevăzute în proiect), amenajarea acceselor rutiere și pietonale pe cheltuiala proprie, dar și amenajarea de spații verzi în proporție de minim 11,43% din parcela în discuție.
Referitor la circulație, PUZ-ul elaborat la comanda SC Festival SRL (inițiatorii proiectului) prevede realizarea de două noi sensuri giratorii: unul înainte de Podul Gării (intersecția Corneliu Coposu – Lector) și unul la intersecția străzii Fabricii cu Socului.
Cu doar o zi înainte reprezentanții companiei de real-estate NEPI, noii proprietari ai Sibiu Shopping City, declarau că tot mall-ul de la marginea Sibiului va intra într-un proces de reamenajare și modernizare. Alex Morar, CEO-ul NEPI, a declarat pentru Ziarul Financiar că investițiile preconizate pentru anul acesta se ridică la 10 milioane de euro. “La Sibiu vom începe procesul de modernizare, vom aduce acolo un cinematograf sub un brand cunoscut, iar galeria va fi reconfigurată. Investiţia va fi cam de 10% din cât am plătit pentru proprietate, adică aproximativ 10 milioane de euro”, a declarat Alex Morar pentru sursa citată.
NEPI a cumpărat Sibiu Shopping City săptămâna trecută pentru suma de 100 de milioane de euro, conform unui raport publicat de Bursa de Valori București.
Foto www.sibiul.ro / Ovidiu Sopa
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ziarul Financiar , Hermann Oberth , Podul Gării , Consiliul Local , Shopping City Sibiu , Ioan Stroie , Consiliul Local Sibiu , Ovidiu Sopa , Asistenţă Socială Sibiu , Sibiu Shopping City , Liviu Cotârlă , Valori Bucureşti , Podului Gării , Corneliu Coposu , mall sibiu , Consiliu Local Sibiu , PUZ mall , Festiva SRL , galerii comerciale , Alex Morar
Vizualizari: 8052


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Gelu
Acum 7 ore
Lucian
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 8 ore
Emil