Chiar dacă au semnat acum mai bine de patru ani contractele de modernizare a căii ferate din nordul județului Sibiu, reprezentanții Companiei naționale de căi ferate CFR SA arată că amplasamentele celor trei loturi au fost predate cu întârziere. În plus, proiectantul general al lucrărilor nu a mai acordat asistență tehnică, iar contractul pentru realizarea lucrărilor de semnalizare și centralizare electronică a fost semnat și cu întârziere (acum un an și jumătate).
Pe cele trei motive mai sus enumerate se bazează reprezentanții CFR în justificarea celor cinci ani de întârzieri acumulate în proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 de km/h. ”La data prezentei lucrările sunt în execuţie şi nu au fost percepute penalităţi”, răspund reprezentanții CFR pentru Turnul Sfatului.
Penalități nu au fost aplicate chiar dacă stadiul lucrărilor este unul extrem de redus: de exemplu, pentru ultimul contract semnat, cel referitor la semnalizare și centralizare electronică, la un an și jumătate de la semnare avansul era de trei procente (e adevărat, termenul de finalizare prevăzut în contract este ianuarie 2020).
Tronsonul de cale ferată aflat în reabilitare și care traversează nordul județului Sibiu are o lungime de 99 de km și este cuprins între Sighișoara (Mureș) și Colșariu (Alba). Șantierul de reabilitare a fost împărțit în trei loturi: Sighișoara – Ațel (constructori FCC-Alpine-AZVI), Ațel – Micăsasa (constructori FCC - ALPINE – AZVI - STRACO) și Micăsasa – Coșlariu (constructori Aktor Tehnical Societe Anonyme – SC Arcada Company SA). Pe lângă cele trei contracte semnate în aprilie-mai 2012, pe tronsonul respectiv mai este în derulare un contract de realizarea a unui nou sistem de semnalizare.Pe modelul CNADNR, și CFR ”te minte în față”
Aproape absurd, însă, este modul în care reprezentanții CFR încearcă să ofere speranțe deșarte celor care speră să circule cu viteze decente folosind trenul, în viitorul apropiat. Deși pe plăcuțele de șantier, noul termen de finalizare a lucrărilor este 30 ianuarie 2017, cei de la CFR răspund pentru Turnul Sfatului că estimează finalizarea lucrărilor cu câteva luni mai repede. Astfel, pentru loturile Sighișoara – Ațel și Ațel – Micăsasa termenul estimat de CFR este noiembrie 2016, iar pentru Micăsasa – Coșlariu, termenul estimat este septembrie 2016. Cu excepția acestui ultim lot, șansele ca estimările CFR să fie respectate sunt nule, având în vedere că avansul lucrărilor aferent lunii iunie este în jurul a 67%. Cu un avans raportat la lunile trecute de sub 1%.
Modelul termenelor nerealiste este patentat, însă, de CNADNR, care și în prezent susține că până în septembrie 2016 va termina de reabilitat lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu (lotul închis între Cunța și Săliște), deși șantierul este părăsit, iar la cei 200 de metri de terasament demolat, avansul este extrem de redus.
Stadiul lucrărilor de modernizare a căilor ferate în județul Sibiu
Lot | Firma | Valoare contract* | Termen inițial | Stadiu 02.2016 | Stadiu 03.2016 | Stadiu 04.2016 | Stadiu 06.2016 |
Sighișoara-Ațel | FCC-Alpine-AZVI | 862.64 | februarie 2015 | 65,50% | 66% | 66,50% | 67% |
Ațel - Micăsasa | Asocierea FCC ALPINE AZVI STRACO | 747.49 | mai 2015 | 66,50 | 67% | 67,80% | 67,90% |
Micăsasa - Coșlariu | Aktor Tehnical Societe Anonyme – SC Arcada Company S.A | 721.85 | aprilie 2015 | 89,14% | 90,9% | 92,25% | 93,76% |
Citește și
http://www.turnulsfatului.ro/2016/06/21/autostrada-de-fier-a-sibiului-pas-cu-pas-s-au-adunat-peste-cinci-ani-de-intarzieri/
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Arcada Company , Turnul Sfatului , Aktor Tehnical Societe Anonyme , reabilitare căi ferate , 160 km/h , Pentru Sibiu , tren cfr calatori , Regionalei Căi Ferate Brașov
Vizualizari: 1677
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 6 ore
Ilarie
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Luminița Vaida
Acum 7 ore
Ioan