Deputatul PNL Ioan Tămâian susține că fostul președinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu calcă pe urmele lui Ponta și Dragnea, devenind ”cel mai radical dintre pesediști”. ”Acuzațiile DNA privind săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului sunt incompatibile cu funcția de ”al doilea om în stat” în orice țară civilizată și democratică. Tăriceanu produce un rău imens imaginii Parlamentului, Senatului, dar și României, care pare un stat acaparat de politicieni corupți, dacă ține cu dinții de funcție. Acum înțelegem în mod explicit resortul atitudinii anti-Justiție manifestată de Tăriceanu ca președinte al Senatului. Tăriceanu încerca să-și salveze propria piele înfierând acțiunile legitime ale procurorilor. Tăriceanu le calcă pe urme lui Ponta și Dragnea, devenind cel mai radical dintre PSD-iști. După un premier inculpat și un președinte de partid condamnat, acum avem și un președinte de Senat trimis în judecată. Ponta, Dragnea, Tăriceanu sunt un trio roșu al corupției, minciunii și imposturii cățărate la vârful statului român”, susține Tămâian.
Liberalul spune că la alegerile parlamentare, românii vor avea de ales între PNL și PSD. ”Alegerile parlamentare le pun românilor în față două mari opțiuni: viitor sau trecut, modernizare sau restaurație, PNL sau PSD. România nu își poate permite, cu doi ani înainte de aniversarea a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, să lase corupția să revină la putere. Astăzi, națiunile sunt învinse prin propriile slăbiciuni, iar cedarea în fața corupției nu face altceva decât să vulnerabilizeze România”, a mai spus Tămâian.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1044
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth