Miercuri,
18.06.2025
Partial Noros
Acum
27°C

Încep cursurile Academiei Icon Arts

Încep cursurile Academiei Icon Arts

Festivalul ICon Arts organizat de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România debutează pe 21 iulie la Biserica Evanghelică din Cisnădie și contribuie la promovarea artelor contemporane în rândul tinerilor prin cursurile Academiei Icon Arts. Această școală de vară se desfășoară în Cisnădie, Cisnădioara și la Roma, iar cursurile Academiei Icon Arts de la Sibiu încep pe 20 iulie și continuă până în data de 30 iulie, iar cele de la Roma se vor derula în perioada 1-8 august.

Cu workshopuri desfășute în Cisnădie și Cisnădioara și spectacole în orașul ce a devenit Capitală Culturala Europeana în 2007, proiectul Academia ICon Arts a prins rădăcini, a crescut și a devenit un punct de referință în calendarul evenimentelor artistice din zonă. În fiecare an, 60 de cursanți beneficiază de cursurile Academiei de la Sibiu susținute de 12 profesori și 30 de artiști invitați. La Academia Icon Arts din Roma vor participa anul acesta 26 de cursanți la secțiile de interpretare, muzică de cameră și fotografie.

„Workshopurile au fost inițial axate pe zona muzicală: compoziție, muzicologie, interpretare solo, muzică de cameră, orgă, orchestra. Ulterior i s-a adăugat workshopul de jazz. Apoi, workshopurile au ieșit din sfera muzicii și au atins și celelalte arte. În ultimii 7 ani Academia ICon Arts a creat ateliere de dans contemporan, fotografie, teatru, arte vizuale. De la o școală de vară de muzica, a devenit o scoală de arte contemporane”, spune Sebastian Gheorghiu, coordonatorul proiectului.

Cursuri dedicate artiștilor de mâine

Misiunea Academiei este aceea de a crea într-un spațiu informal, o apropiere între tinerii artiști din România și din alte țări și personalități artistice recunoscute pe plan internațional. Într-un cadru relaxant dar inspirator, participanții care vin la mai multe ediții consecutive, cu profesori extraordinari care își dedică două săptămâni din vară pentru a dărui din experiența lor tinerilor artiști. Profesorii ediției de anul acesta sunt: Alexandru Anastasiu, percuție (RO), Anne Marie Condacse, soprană (SUA), Cosmin Manolescu, dansator/coregraf (RO), Costin Soare, chitară (RO), David Malis, bariton (SUA), Diana Gheorghiu, compozitor (RO), Ioana Turcu, flaut (RO), Ladislau Csendes, vioară (RO), Mihai Murariu, acompaniator (RO), Mircea Ardeleanu, percuție (CHE/RO), Reinbert Evers, chitară (DE) și Remus Henning, orgă (RO). Succesul ICon Arts se reflectă, printre altele, în proiectele care s-au dezvoltat pornind de la acest cadru: Ansamblul ICon Arts, Oportunități la Tine Acasă, ICon Arts Percussion Group, Compozitor în rezidență. Cursurile Academiei se adreseaza artistilor de maine, dar momentele oferite de acești tineri artiști în cadrul Festivalului ICon Arts, în perioada 21-31 iulie, se adresează publicului larg, cu scopul de a-i arăta frumusețea și valoarea artei contemporane.

Zece zile de concerte În cele aproape două săptămâni de festival, vor fi organizate zece concerte de muzică clasică şi contemporană, cele mai mult dintre ele fiind programate la Sala Thalia din Sibiu. Ca şi în cadrul ediţiilor anterioare, va avea loc câte un eveniment muzical la Castelul Peleş din Sinaia, Biserica Evanghelică din Cisnădie, Biserica Evanghelică din Sebeș şi în cetatea de la Cisnădioara. Programul complet, în ordinea cronologică a concertelor, se poate consulta aici, iar biletele se achiziționează prin rețeaua Eventim.ro și librăriile Humanitas.

Prima audiție în România Evenimentul principal al Festivalului ICon Arts Celebrates! este programat în data de 29 iulie, de la ora 19.00, la Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat Sibiu, când va avea loc concertul “Anotimpuri. Vara – Catulli Carmina de Carl Orff”. Cantata Catulli Carmina va fi interepretată de grupul Acapella și ansamblul ICon Arts Percussion Group, condus de reputatul Mircea Ardeleanu – distins, în anul 2010, cu importantul premiu al Televiziunii Naţionale Elveţiene, pentru această producțe. Distribuția e întregită de excelenții soliști: soprana Annemarie Condacse - care predă la Universitatea din Oklahoma și colaborează cu teatre de operă celebre și respectiv tenorul Andrei Lazăr, artist al Operei Române din București. La pian, interpretul și compozitorul Mihai Murariu – un tânăr talentat și foarte activ profesional, care semnează și aranjamentul muzical. Concertul este găzduit în Festival cu sprijinul Consiliului Local Sibiu şi Primăriei Municipiului Sibiu, în cadrul proiectului “Anotimpuri.Vara”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus