Un bărbat a ajuns, duminică noapte, la Unitatea Primiri Urgenţe cu o plagă înjunghiată în zona gâtului. după ce a fost atacat de un alt bărbat la o nuntă ce s-a desfășurat în municipiul Sibiu. ”La Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus un bărbat de 50 de ani cu o plagă tăiată în zona gâtului. A fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent starea sa este stabilă, fiind internat la Terapie Intensivă”, a spus Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, citat de News.ro.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar în funcţie de numărul de zilele de spitalizare de care va avea nevoie victima se va hotărî încadrarea juridică. ”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu fac cercetări, în prezent, pentru vătămare corporală, după ce, în urma unui conflict spontan între doi bărbaţi, unul dintre ei a fost înjunghiat. Conflictul a avut loc la o nuntă în municipiul Sibiu”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Martorii la conflictul dintre cei doi nuntaşi spun că agesorul l-ar fi înjunghiat pe celălalt bărbat în gât cu un ciob, după ce a spart o sticlă, informează News.ro.
Foto: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Poliției Sibiu , Primiri Urgențe , Urgență Sibiu , Poliției Rutiere , Poliţiştii Biroului Investigaţ , Spitalului Clinic Județean , Investigații Criminale Sibiu , Decebal Todăriță , La Unitatea , nuntă , Terapie Intensivă , Unitatea Primiri Urgențe , Pentru Sibiu , injunghiata , Luciana Lazăr , Dan Pataca
Vizualizari: 3197
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Român
Acum 48 minute
Corbul
Acum 53 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Un cititor