Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Micile afaceri din Sibiu. City Flowers, florăria care oferă cursuri

Micile afaceri din Sibiu. City Flowers, florăria care oferă cursuri

Încă de când era mică, Ioana Mihai Nechifor era pasionată de artă, pictură, împletituri, iar după terminarea Facultății de Muzică, o prietenă a rugat-o să o ajute cu aranjamentele pentru nuntă. De acolo a început povestea florilor, iar ulterior a afacerii City Flowers.

 Atelierul floristului Darius Dadoo a fost primul atelier în care a intrat, iar din momentul acela, Ioana s-a îndrăgostit iremediabil de flori. „Am stat foarte mult la Darius, am insistat pentru a mă lua ca ucenic. Apoi el s-a mutat la București și noi am deschis o firmă în asociere cu alți doi tineri și am lansat o firmă de organizări evenimente”, povestește Ioana.

Mai apoi, vreme de șase luni, Ioana împreună cu soțul și fetița lor au luat drumul Angliei, acolo unde s-au mutat, având astfel ocazia să lucreze în design cu floriști și cu companii celebre. Cum cea mică nu s-a acomodat, au luat decizia să se întoarcă.

„Acum trei ani și o lună a luat naștere mica noastră afacere, City Flowers, care înseamnă eu, soțul meu plus încă șase angajați cu care lucrăm în permanență, plus câțiva colaboratori la care apelăm atunci când avem evenimente mai mari."

"City Flowers este și o afacere de familie, dar și o pasiune transformată într-un mod de viață, pentru mine nu este un job, este pur și simplu o pasiune din care și trăiesc. Nouă ne place să ducem la extrem creativitatea, adică să nu facem o industrie din asta, să nu repetăm anumite buchete pe care le vedem și pentru asta mergem la concursuri, la cursuri. Investim în noi pentru a ne lăsa liberă creativitatea și tocmai de asta vin clienții la noi”.

mici afaceri City Flowers (6)

După trei ani de la începerea micii afaceri, Ioana spune că acum încep lucrurile să se limpezească. „A fost greu la început pentru că am început de la zero. Și ca în majoritatea cazurilor, primul an este investiție totală, în al doilea începi să-ți revii încet-încet, iar din al treilea începi să și câștigi”.

 Livrare gratuită

Pentru că în fiecare perioadă trecem prin stări diferite, ne și regăsim în alte buchete de flori, iar Ioana crede că stilul omului se poate transpune și în flori. În acest moment, City Flowers oferă două tipuri de aranjamente: pentru ocazii speciale sau zilnice la care fac livrare gratuită în zona Sibiu-Cisnădie-Șelimbăr și mai este partea de evenimente, nunți, botezuri, petreceri care implică aranjamente mai mari.

„Avem o mulțime de tipuri de flori. Lucrăm în special cu flori de pe bursa din Olanda și de fiecare dată ne adaptăm la ce dorește clientul, dar și la specificul sezonului și la ce găsim pe bursă în momentul acela. Pentru că florile sunt perisabile trebuie ca lucrurile să fie făcute cu grijă și atenție”.

mici afaceri City Flowers (4)

Ioana spune că nu duc lipsă de comenzi, mulțumirea clienților fiind cel mai important aspect de care țin cont. „Clienții ne arată sala în care va avea loc evenimentul și de multe ori avem libertatea de a alege noi aranjamentele. Sunt și cazuri în care cei care vin la noi știu exact ce doresc, dar sunt și cazuri în care noi venim cu sfaturi. În cazul nunților, orice întâlnire cu mirii este de fapt o consiliere și le sugerăm ceea ce se potrivește ca formă, ca stil, combinație, pentru că se întâmplă să-și dorească flori din sezoane diferite și e imposibil să faci aceste combinații”.

 Prețuri

 În ceea ce privește prețurile, pentru buchetele zilnice, o comandă cu livrare pornește de la 50 de lei, cele medii sunt undeva între 70-80 de lei, iar în cazul unor buchete mai mari, în anumite vase, prețul pornește de la 100 de lei.

„Dacă vorbim de buchetul de mireasă, prețul variază în funcție de florile alese, dar și de mărimea buchetului, dar în medie se încadrează undeva între 200-300 de lei. Sunt și excepții cu flori deosebite,  de exemplu, am avut o mireasă care a avut un buchet doar din mixuri de verdeață sau doar din floarea miresei, iar în aceste cazuri prețurile diferă puțin. În ceea ce privește aranjamentele pentru masă la diverse evenimente, acestea pornesc de la un minim de 50 de lei și pot să ajungă chiar și la 200-300 de euro”.

mici afaceri City Flowers (2)

 Cursuri de floristică

 Cei care sunt pasionați de floristică pot lua parte la cursurile și ateliere pe care Ioana le organizează ocazional. „Mai facem și cursuri de florar-decorator, iar până acum peste 250 de persoane au făcut acest curs. Am simțit o deschidere, un elan foarte mare care a venit din partea oamenilor pentru ceea ce facem. Până la urmă facem și o educație florală în zona aceasta, pentru că admirația și aprecierea pentru cei care fac design floral începe cu educația publicului. trebuie să înțeleagă care e diferența dintre un buchet din piață, îmbrăcat în celofan strălucitor, și unul realizat de un florist”.

În ceea ce privește planurile de viitor, Ioana spune că își dorește să se ”vadă” cu clientul. „Noi avem livrare proprie, cu mașini și angajați care fac asta, dar și mai frumos ar fi să mai deschidem o locație în care să putem vinde. Acum suntem doar pe sistemul de comandă, nu este o florărie cu vitrină în care oamenii pot intra și cumpăra”.

mici afaceri City Flowers (3)

 Florile din piață versus florile din florărie

 Există mai multe calități ale florilor (A, A1, B, B1) și întotdeauna o florărie care se respectă va lua primele grade de calitate, este de părere Ioana.

„În piață, pentru că nu sunt condiții de depozitare și nu au cameră rece cu climă controlată, florile rezistă mai puțin. O altă diferență ar fi și faptul că noi ne aprovizionăm mai des decât ei, avem și un standard de garanție, oferim cinci zile garanție la flori. În momentul în care mă uit la o floare și aceasta nu îmi garantează că va rezista cinci zile, nu o folosim”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus