Vineri,
02.01.2026
Partial Noros
Acum
-4°C

Casă prototip în Roșia: 100% reciclabilă, doar din materiale locale | Foto

Casă prototip în Roșia: 100% reciclabilă, doar din materiale locale | Foto

O tânără din Timișoara, care studiază arhitectura la Viena, a arătat comunității din satul sibian Roșia că în aproximativ cinci luni o mână de oameni poate construi o casă folosind numai materiale disponibile în zonă și sută la sută reciclabile.

”Designul locuinței l-am început în Austria, însă el a fost adaptat constant la realitățile pe care le-am găsit în Roșia, la limitele meșterilor și la materialele disponibile. Casa este practic un prototip experimental low-cost cu materiale locale”, a explicat pentru Turnul Sfatului Flavia Matei, inițiatoarea proiectului. Flavia are 29 de ani, este din Timișoara și studiază arhitectura la Viena, proiectul casei fiind, de fapt, lucrarea ei de diplomă. Ea s-a specializat în arhitectura umanitară și este pasionată să găsească metode și tehnici care pot îmbunătăți standardul de viață în comunitățile defavorizate. ”Am ales să dezvolt acest proiect la Roșia pentru că aici am găsit sprijin, seriozitate și experiență din partea Asociației Waldorf ”Sibiu și Roșia”. Am fost impresionată de școală, cantină, grădiniță, de eforturile care se fac pentru comunitate. M-a șocat și segregația dintre romi și români, limita în sat era foarte clar trasată când am venit prima dată”.

voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-13

Două luni de făcut cărămizi

Vreme de aproape patru luni Flavia Matei a locuit în Roșia. ONG-urile care au deja activități în zonă au desemnat o familie defavorizată, iar ea le-a lăsat rolul de ”șefi de proiect” membrilor familiei, fiind un simplu consultant și muncitor. Asociația ProRoșia e.V. din München a finanțat și sprijinit acest proiect. ”Oamenii au fost foarte sceptici la început, există multă tensiune socială, cumva există o competiție între familiile vulnerabile pentru a primi acest sprijin extern”. S-a apucat de treabă în luna mai și la început, săptămâni în șir, doar au făcut cărămizi. ”Am stabilit că locuința va avea 40 de metri pătrați, fără baie, și am început să aducem pământ pentru cărămizi. Toți s-au speriat când au văzut că vrem să facem din pământ, dar am ajuns la un acord și s-au mai liniștit când au văzut exact despre ce este vorba. Constant, am lucrat eu, împreună cu familia, adică doi părinți, trei fetițe și câteva rude. Două luni aproape am făcut numai cărămizi”.

Voluntari din toată lumea

Pe parcursul verii, la Roșia s-au perindat în jur de 50 de voluntari de pe tot mapamondul. Majoritatea au venit prin programe internaționale, facultăți de arhitectură sau au aflat de proiect cu ajutorul rețelelor de socializare. ”A fost o experiență foarte interesantă pentru femeile din sat să vadă alte femei, venite din Singapore, SUA sau Australia, muncind cot la cot cu bărbații”. Important este că toți au dat o mână de ajutor. În paralel cu producția de cărămizi a fost realizată fundația, din pietre de râu, apoi a început ridicarea zidurilor. Pentru izolație termică, podeaua a fost realizată din sticle reciclate. Tot din zona satului au fost colectată trestie, care după ce a fost împletită a fost folosită ca izolație pentru tavan. Acoperișul a fost ridicat din lemn și țigle reciclate de la case vechi. Tot ce s-a folosit sunt materiale simple, din vecinătate, cât mai ieftine posibil sau chiar gratuite.

voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-12

Un exemplu pentru comunitate

După o vară de muncă, Flavia Matei se declară încântată de cum a decurs proiectul din Roșia. Crede că tărie că familia se va bucura mulți ani de acum înainte de noua casă, iar comunitatea locală a învățat că se poate ajuta singură. Tot ce au nevoie pentru a-și îmbunătăți standardul de viață există în jurul lor. ”Eu sunt extraordinar de mulțumită. Mai ales de latura socială a proiectului, am fost emoționată să văd familia atât de implicată, în ciuda criticilor inițiale din sat. Ei au rămas motivați și implicați până la final. Pe măsură de proiectul avansa eu am tot făcut un pas înapoi, iar ei unul înainte, până au ieșit doar ei în față. Cred că am arătat întregii comunități că se pot atinge condiții mai bune de locuit cu materiale foarte puțin costisitoare sau chiar gratuite”, a concluzionat Flavia Matei.

Foto: Flavia Matei și Iulian Ifrim

voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-11 voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-10 voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-8 voluntari-casa-ecologica-rosiaflavia-matei-7 casa-ecologica-rosiaflavia-matei casa-ecologica-rosiaflavia-matei-5 casa-ecologica-rosiaflavia-matei-4 casa-ecologica-rosiaflavia-matei-3 casa-ecologica-rosiaflavia-matei-2

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

gigea

Acum 9 ani

Atentie la lada de plastic, sa nu cada copiii pe ea, are canturile taioase! Rog nu tratati cu indiferenta!
Raspunde

Micul Muci

Acum 9 ani

Ma tem ca daca,prin absurd, afla Inspectia in Constructii de ''lucrare'' va cam inparti amenzi.''Caramizile'' par facute dupa tehnologia Egiptului Antic(uscate la soare) si nu arse(se vad paiele).Cred ca ar fi bine de stiut,chiar si de catre arhitectii vienezi,ca in Romania se fac case dupa norme tehnice stricte,indiferent de beneficiar.
Raspunde

TONY

Acum 9 ani

Mesrtere, Inainte sa te ia gura pe dinainte, du-te si te plimba prin tara in pic si eisi dracului din limitele tale si ia satele la verificat si o sa gasesti case din secolul 17 care au rezitat super bune la cutremure si interperii cu ca blocurile tale dupa standardele noi - vezi blocurile cu buline rosii din bucuresti. Daca esti prost si vrei sa dai 100 de ROn pe in lucru care il poti avea gratuity, e treaba ta dar TINE-TI PROSTIA DOAR PENTRU TINE
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus