Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Oamenii?

Într-o singură săptămână m-am întâlnit de două ori pe contrasens cu un excavator. O dată pe Bulevardul Victoriei, după ce am ieșit de pe Transilvaniei și am luat stânga. Venea nestingherit pe contrasens să mai sape ceva. L-am evitat ”la mustață” și totul mi-a dat o vagă impresie de anormalitate.

A doua oară, se săpa în miezul zilei peste drum de intrarea principală la Spitalul Clinic Județean. Un sens de mers era semi-blocat de tot felul de oameni care scotoceau ceva prin pământ. Mașinile își făceau cărare printre ei, printre excavatoare, pietoni, bolnavi și basculante, ca într-o scenă din marile intersecții din Asia, unde fiecare face ce vrea.

Aproape în fiecare zi cineva sună să semnaleze anormalitatea. Se construiesc platformele pentru pubele în locuri de multe ori total nepotrivite. Sunt zeci de sibieni care reclamă un lucru prost făcut, prost gestionat. Sunt mini-revolte de cartier în care oamenii le cer muncitorilor să prezinte niște acte, o autorizație de construcție, ceva. Un argument pentru care se devastează un spațiu verde. Nu trece o zi fără ca oamenii să nu ceară detalii despre cum își pot recupera taxa de primă înmatriculare. Un sistem românesc îndoielnic prin care statul profită de neștiința, lehamitea sau ignoranța unor oamenii. Este o taxă considerată ilegală, dar care totuși este în vigoare. Iar sute de mii de oameni își lasă banii la stat pentru că așa s-au obișnuit. ”Dă-i dracului…” Sunt oameni care săptămânal reclamă o justiție injustă. Sunt cazuri în care de cele mai multe ori statul ignoră drepturi și libertăți. Sunt oameni disperați că viața lor depinde de o coală de hârtie. Scoasă de undeva dintr-un sertar cu acces limitat.

Sunt oameni disperați când văd hoți dovediți în libertate. Sunt alte sute de mii de oameni care și-au pierdut chiar și cheful de a mai vorbi. Sunt resemnați, blazați, speriați, obișnuiți cu gândul ”așa-i la noi, n-ai ce să schimbi”.

În orice altă țară care-și respectă cetățenii toate aceste lucruri n-ar trebui să existe. Sau măcar să nu fie toate în practică, la ordinea zilei. De mulți ani n-am mai văzut în Sibiu o lucrare edilitară semnalată corespunzător. E totul un haos în care fiecare face ce vrea. Nu am văzut demult atâta delăsare și atâta lipsă de respect față de cetățean. Nu se poate să nu existe un parlamentar care să nu semnaleze zi de zi aceste legi false, legi proaste, subiecte pe care și dacă stă la semafor cu geamul deschis le aude. Trăiesc cu impresia că oamenii chiar nu mai contează. Sunt din ce în ce mai convins că întreaga administrație locală și centrală a uitat de ce există. De ce funcționează. Care-i firea lucrurilor. Nu înțeleg absolut deloc de ce partidele ies în stradă în prag de alegeri să asculte părerile oamenilor. Și să mai și semnaleze asta, cumva eroic. Dacă ați fi și voi oameni, cât de cât, le-ați cunoaște deja. Și dacă ați fi și oameni politici, atunci le-ați și ști rezolvarea.

Sunt îngrozit de gândul că generația asta despre care am vorbit până acum a trecut prin atâtea. Și totuși se lasă călcată în picioare zi de zi. Dacă și ei, atunci ce așteptări să mai am de la cei care vor veni?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

MM

Acum 7 ani

Chiar n-am mai vazut asa lucrari haotice! De zici ca nu exista un plan, totul se face ad-hoc... ceea ce mi se pare bataie de joc! Mai ales ca stau pe Cal.Dumbravii... si imi doresc sa nu fi stat! Pffff... e un dezastru! Te apuca nervii. Au sapat santul, au bagat patul de cabluri, l-au astupat. Acu 2 sapt. au scos parte din pamantul cu care il astupasera, Am crezut ca asfalteaza a 2-a zi. CANCI... de atunci e tot asa. A trebuit sa bag pamant inapoi in sant, ca sa pot iesi cu masina, ca se adancise enorm. Conducatori, sefi si oameni de 2 lei. Da, pentru ca spiritul civic in SIbiu NU prea exista!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus