La orele prânzului a fost forfotă mare la cantina studențească de pe Bulevardul Victoriei. A fost prima zi în care studenții Universității ,,Lucian Blaga” au putut mânca, în acest an universitar, la cantină. Fie că sunt boboci, în ani terminali sau veniți cu burse din străinătate, tinerii s-au înghesuit să mănânce mâncare bună și ieftină, după cum au declarat chiar ei. Cozile nu au lipsit, iar doar cei mai rapizi au prins oferta zilei.
După primele zile de facultate se pare că studenților li s-a făcut poftă de mâncarea făcută ca la mama acasă. În studenție, fiecare bănuț contează, iar cantina este o bună alternativă pentru buzunarul tinerilor. Cu bani puțini își pot potoli cu ușurință foamea sau chiar să plece cu desertul la pachet. La meniul zilei, cei care au ajuns până la ora 14, au putut mânca ciorbă de zarzavat, orez cu legume și șnițel de pui cu salată de varză, chiflă și desert. Totul cu 10 lei.
Ieftină și bună Mesele erau aproape toate ocupate, în timp ce unii încă mai așteptau la coada ce ajungea până pe scări. Pe tăvile studenților majoritar era meniul zilei. Și Iulian a fost în rând cu ceilalți. Este student în anul I la Inginerie și împreună cu alți colegi a venit la cantină să-și ia prânzul. ,,Am auzit că e ieftină și bună mâncarea și am zis să mă conving singur dacă e așa sau nu. Cu siguranță am să mai revin deoarece mi-a plăcut. Nu am reușit să mănânc tot.”, spune tânărul care a optat pentru meniul zilei. Și cum ți se pare mâncarea? ,,Caldă!”, răspunde un băiat ce stătea cu Iulian la masă.
Două studente de anul III, după ce și-au terminat cursurile au venit fuguța la cantină, fiindu-le, într-un fel, dor de mâncarea ce le amintește de primii ani de studiu. ,,Tot timpul mi-a plăcut mâncarea de aici, iar dacă se deschidea de luni, veneam de atunci. Am cheltuit deja mulți bani pe mâncare deoarece în alte locuri e mult mai scump. Cantina vine ca o alternativă bună, pe bani puțini când nu ai timp să gătești.”, spune Laura, studentă la Facultatea de Științe Socio-Umane.
Porții mai mari? Monica spune că porțiile de mâncare i se par mai mari decât anul trecut. ,,Mâncarea este foarte gustoasă, iar prețurile sunt foarte avantajoase având în vedere că sunt studentă și am multe cheltuieli.”, spune tânăra care cu 7,5 lei și-a cumpărat o porție de cartofi prăjiți și un șnițel de pui.
Studenții străini s-au strâns în gașcă și au venit să ia prânzul, pentru prima dată, la o cantină dintr-o altă țară decât a lor. Și pe mesele lor puteai observa oferta zilei, de care tinerii s-au arătat mulțumiți.
Tinerii au de unde alege. Pot opta pentru diferite tipuri de ciorbe, cu 5 lei, garnituri de la cartofi până la mămăligă, cu prețuri ce ajung până la 4 lei. La felul principal pot mânca friptură de porc cu 6 lei, file șalău pane cu 5,5 lei sau cordon bleu cu 6 lei. Meniul cuprinde și desert, de exemplu baton de ciocolată. Oferta zilei se modifică periodic.
Mădălina Micu
Elena Andrei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Științe Socio , Bulevardul Victoriei , Lucian Blaga , Elena Andrei , Mădălina Micu , Tecsi Iulian
Vizualizari: 11207
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Noi noi
Acum 8 ore
Noi noi
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Omul invizibil