Compania Auchan sărbătorește în această perioadă zece ani de existență pe piața românească și oferă clienților reduceri de prețuri, o serie de concerte, precum și posibilitatea de a alege un proiect social care să fie susținut financiar de Auchan cu suma de 10.000 de euro.
Pentru a marca cei zece ani de existență pe piață Auchan a demarat campania socială ”Mobilizatron” prin care își propune să mobilizeze clienții din Sibiu și alte 17 orașe din România, invitându-i să aleagă unul din cele trei proiecte propuse pentru dezvoltarea comunităților locale: educație (crearea de spații educaționale alternative), ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din medii defavorizate) și mediu (acțivitate de ecologizare sau împădurire).
Clienții pot vota pentru unul din cele trei proiecte atât în magazin, într-una din cele trei urne amenajate, precum și online, până în data de 26 octombrie. Proiectul câștigător va fi susținut financiar de Auchan și implementat cu ajutorul unor ONG-uri.
”Campania este modul nostru de a confirma, în acest moment aniversar, faptul că drumul pe care îl parcurgem în România este solid și construim viitorul privind dezvoltarea perenă. Ne-am propus să aducem valoare pentru clienții noștri, pentru parteneri și, de asemenea, pentru comunitățile din România. Suntem aici pe termen lung și ne asumăm rolul de companie responsabilă”, a declarat Ionuț Ardelean, CEO-ul Auchan România.Cât privește magazinul din Sibiu Shopping City, rafturile au fost reamenajate pentru a marca aniversarea celor zece ani și pe toate există produse la prețuri speciale.
În acest moment Auchan Sibiu are încheiate parteneriate cu șapte producători locali. Cel mai cunoscut este Scandia Sibiu, dar există și mere din livada de la Miercurea Sibiului, spre exemplu.
”Suntem mai mult decât deschiși pentru a colabora cu producătorii locali. Avem interes să facem noi parteneriate din care toată lumea are de câștigat. Ne dorim să creăm în continuare diferența, atât pentru clienții noștri cât și pentru comunitatea din care facem parte”, a declarat Constantin Buznea, director magazin Auchan Sibiu.În plus, în perioada 14 – 16 octombrie, în Auchan Sibiu vor avea loc o serie de concerte. În 14 octombrie, de la ora 18:00, vor concerta Traian Stoiță și Ceata Junilor Junior. În 15 octombrie, de la ora 13:00 va cânta Robert Târnăveanu, urmat de Ansamblul Folcloric Mărginimea. Nu în ultimul rând, în 16 octombrie, de la ora 13:00, va concerta Carmen Stoiță, alături de Ioana Brad și Ceata Junilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Auchan România , preturi , Auchan Sibiu , La Auchan , campanie , Miercurea Sibiului , Robert Tarnaveanu , Scandia Sibiu , Constantin Buznea , reduceri , Localitatea Veseud , Sibiu Shopping City , produse , Ansamblul Folcloric Mărginimea , aniversare , Pentru Sibiu , Oferta Con , Ionuţ Ardeleanu , Ceata Junilor , Producători Ada Solomon , Traian Stoiță , Carmen Stoiță , Ceata Junilor Junior , Compania Auchan , Ioana Brad
Vizualizari: 3239
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu