Recent instalate înaintea mai multor treceri de pietoni din Sibiu, limitatoarele de viteză determină o parte din șoferi la reducerea vitezei. Majoritatea, însă, în lipsa unui trafic aglomerat, pur și simplu ”valsează” printre aceste limitatoare.
”Valsul” șoferilor sibieni printre limitatoarele de viteză poate fi observat fie pe străzile cu trafic redus, fie în momentele zilei când circulația este mai liniștită. Cu alte cuvinte, atunci când din sens opus nu circulă alte autovehicule. Unul din cele mai ilustrative exemple poate fi cel al unei treceri de pietoni de pe strada Moldovei, recent încadrată de limitatoare de viteză. În nici zece minute, mai bine de două treimi din mașinile filmate circulând prin zona acestei străzi au ”valsat” printre limitatoare. Același ”dans” a putut fi înregistrat și la trecerea de pietoni marcată pe bulevardul Victoriei, în dreptul Spitalului Militar. Doar că, aici, numărul de șoferi care ocolesc limitatoarele este mult redus, datorită traficului mai ridicat pe ambele sensuri de mers, situație care obligă majoritatea conducătorilor auto să traverseze peste limitatoare. Același motiv poate fi bănuit și în cazul limitatoarelor montate, spre exemplu, pe bulevardul Corneliu Coposu (în zona Teatrului) sau de pe strada Rusciorului, în zona intersecției cu strada dr. Dumitru Bagdazar.
Un ”vals” prea lung poate duce la suspendarea permisului de conducere
Singurii care pot aplica sancțiuni șoferilor care ocolesc limitatoarele de viteză sunt angajații Poliției Rutiere. ”Sunt două variante: dacă șoferul parcurge o distanță mai lungă, atunci poate fi considerată circulație pe contrasens, care se sancționează cu sancțiune contravențională și suspendarea permisului de conducere. Sau mai poate fi vorba de încălcarea marcajului longitudinal continuu, caz în care se aplică sancțiune contravențională și șase puncte de penalizare”, arată subcomisar Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Doctor Dumitru Bagdazar , soferi , trafic , strazi , Poliției Rutiere , Luciana Balteș , Spitalului Militar , Corneliu Coposu , Pentru Sibiu , limitatoare de viteză , bumbere , treceri de pietoni
Vizualizari: 7677
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Un român
Acum 10 ore
Alex
Acum 10 ore
Vremcase
Acum 11 ore
Alex