Sâmbătă,
24.10.2020
Cer Senin
Acum
6°C

S-a ajuns la o soluție de compromis în cazul elevului cu ADHD

20 Octombrie 2016 13:12

S-a ajuns la o soluție de compromis în cazul elevului cu ADHD

Soluţie de compromis, în cazul elevului cu ADHD din Piteşti. Părinţii copiilor, care au refuzat să participe la ore, în ultimele zile, au acceptat ca băiatul să intre la cursuri, cu o condiţie: să fie însoţit fie de părinţii lui, fie de un psiholog, scrie digi24.ro

Între timp, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a cerut o reevaluare a copilului, aşa că, până săptămâna viitoare, băiatul nu va merge la şcoală.

Soluţia intervine, la capătul a trei zile de proteste, în care elevii au refuzat să mai intre la ore şi au cerut excluderea din clasă, a colegului care suferă de tulburări de comportament.

Protestul celor 29 de elevi de clasa a şaptea de la Şcoala „Ion Luca Caragiale" din Piteşti a început luni dimineața, atunci când ar fi trebuit să intre la ore. Însoţiţi de părinţi, copiii au stat în faţa cancelariei cu pancarte în mâini. Ei au cerut mutarea la altă şcoală a unui coleg, pe care îl acuză că îi agresează fizic şi verbal.

Părinţii băiatului cu nevoi speciale spun că de fapt colegii lui sunt cei care nu îl acceptă în colectivitate si nu vor sa-si mute copilul. Părinţii celor 29 de elevi au depus plângeri şi la Inspectoratul Şcolar Argeş.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus