Sâmbătă,
08.08.2020
Partial Noros
Acum
30°C

TNRS pregătește 42 de evenimente online. A crescut numărul vizitatorilor cu peste 200%

15 Aprilie 2020 13:58

TNRS pregătește 42 de evenimente online. A crescut numărul vizitatorilor cu peste 200%

Teatrul Național Radu Stanca Sibiu s-a bucurat de o medie de 27.000 de vizitatori per eveniment și o creștere de 266% a numărului de persoane care au văzut în ultima lună spectacolele și evenimentele difuzate online. În ultimele trei săptămâni, TNRS a difuzat online nu mai puțin de 94 de evenimente: conferințe, seri de lectură, seri cu povești, poezie și spectacole, evenimente care au înregistrat cifre impresionante de audiență, potrivit conducerii teatrului: „D’ale Carnavalului”, regia Silviu Purcărete (reach: 65.328 persoane, total vizualizări 27.800), „Felii”, regia Lia Bugnar (reach: 30.278 persoane, total vizualizări 15.367), „Femei”, concept spectacol Raluca Iani (reach: 31.791 persoane, total vizualizări 13.029), Constantin Chiriac în dialog cu Părintele Necula - „Puterea credinței” (reach: 32.294 persoane, total vizualizări: 14.982). etc.

Alte 42 de evenimente sunt programate pentru a fi difuzate online până în data de 26 aprilie 2020, pe canalele TNRS online: pagina de Facebook, canalul oficial de YouTube, pagina de Facebook a Secției Germane, site-ul web.

În premieră online, „Așteptându-l pe Godot” cu Virgil Flonda în distribuție

„Încoace și încolo”, regia Alexander Riemenschneider, „D’ale carnavalului” și „Așteptându-l pe Godot”, regia Silviu Purcărete, „Contra democrației” și „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Lecția”, regia Mihai Măniuțiu și „Sărbători fericite”, regia Cristian Juncu sunt spectacolele pe care naționalul sibian le va difuza online până la finalul lunii aprilie. Alături de acestea, programul evenimentelor difuzate online de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este completat de conferințele speciale FITS și TNRS, seri cu povești și poezie în lectura actorilor Secției Române sau monoloage din sufragerie cu actorii Secției Germane. Un eveniment cu totul unic va fi difuzarea în data de 20 aprilie 2020 a spectacolului „Așteptându-l pe Godot”, regia Silviu Purcărete cu regretatul actor Virgil Flonda în distribuție.

„Când am mutat online scena TNRS, acum trei săptămâni, am știut că vom intra într-o nouă eră a teatrului, aceea în care doar online putem fi acum alături de publicul nostru. De la primele noastre transmisii și până în prezent au venit mii de mesaje de încurajare și felicitare pentru demersul nostru, de la spectatori, de la prieteni, de la artiști cu care am colaborat sau colaborăm. Ne bucurăm tare mult să avem alături un public atât de numeros online. La cererea multora dintre spectatorii noștri am reprogramat în următoarea perioadă trei dintre spectacolele de referință din repertoriul nostru: „D’ale carnavalului”, regia Silviu Purcărete, „Așteptându-l pe Godot”, regia Silviu Purcărete – un omagiu pe care îl aducem regretatului nostru coleg, Virgil Flonda – și „Lecția”, regia Mihai Măniuțiu pentru care aduc mulțumiri speciale doamnei Marie Jeanne Ionesco, pentru generozitatea de a ne acorda drepturile de difuzare online a acestui spectacol. Acestea se adauga unei serii lungi de alte spectacole și evenimente, care sper că vor aduce bucurie tuturor prietenilor noștri din online.” , spune Constantin Chiriac, director general TNRS.

Programul evenimentelor TNRS, online, în perioada 15 – 26 aprilie 2020

Miercuri, 15 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Constantin Chiriac în dialog cu Emil Hurezeanu

„Puterea orașului”

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Adrian Neacșu:

„Pădurea neștiută”, de Marta Cozmin

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actrița Secției Germane a TNRS, Anca Cipariu

 

Joi, 16 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

George Banu – Conferinţă specială și lansare de carte

Ora 19:00

„Hin und her / Încoace și încolo”, regia Alexander Riemenschneider

Spectacol în limba germană cu traducere în limba română

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Marian Râlea:

„Legende Populare românești. De ce e sfințită salcia”, de Tudor Pamfile și Simion Florea Marian

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actrița Secției Germane a TNRS, Emöke Boldizsár.

 

Vineri, 17 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Irina Margareta Nistor în dialog cu Maia Morgenstern

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Marian Râlea:

„Legende Populare românești. Povestea Florii Soarelui”, de Tudor Pamfile și Simion Florea Marian

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Daniel Bucher.

 

Sâmbătă, 18 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

George Banu în dialog cu Sever Voinescu

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Marian Râlea:

„Legende Populare românești. Povestea crinului, Povestea privighetorii și a plopului. Povestea lăcrămioarelor. Povestea Florii Pătimirii”, de Tudor Pamfile și Simion Florea Marian

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Yannick Becker

 

Duminică, 19 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Conferința specială Saviana Stănescu

„Saviana Stănescu – New York cu un accent”

Ora 19:00

„D’ale Carnavalului”, regia Silviu Purcărete

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Marian Râlea:

„Legende Populare românești. Povești despre înroșirea ouălor”, de Tudor Pamfile și Simion Florea Marian

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actrița Secției Germane a TNRS, Johanna Adam

 

Luni, 20 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Octavian Saiu în dialog cu Lucian Boia

„Lucian Boia – Români, străini, minoritari: O privire istorică”

Ora 19:00

„Așteptându-l pe Godot”, regia Silviu Purcărete

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorilor Ali Deac și Alexandru Malaicu:

„Povestea țarului Saltan. Viteazul Crai Gvidon”, adaptare după Aleksandr Sergheevici Pușkin

 

Marți, 21 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Octavian Saiu în dialog cu Irina Margareta Nistor

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorilor Ali Deac și Alexandru Malaicu:

„Povestea țarului Saltan. 33 de voinicei”, adaptare după Aleksandr Sergheevici Pușkin

 

Miercuri, 22 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

George Banu în dialog cu Constantin Chiriac, Monica Andronescu și Ana Nicolau

„Mari întâlniri teatrale la FITS și sfertul de secol al Nemirei”

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorilor Ali Deac și Alexandru Malaicu:

„Povestea țarului Saltan. Lebăda fermecată”, adaptare după Aleksandr Sergheevici Pușkin

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Daniel Plier

 

Joi, 23 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Octavian Saiu în dialog cu Dan Perjovschi și Liviu Varlam

Ora 19:00

„Gegen die Demokratie”/ „Contra Democrației”, regia Alexandru Dabija

Spectacol în limba germană cu traducere în limba română

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actorului Viorel Rață:

„Cănuță, om sucit”, de Ion Luca Caragiale

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Valentin Späth

 

Vineri, 24 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

Octavian Saiu în dialog cu Emil Hurezeanu

Ora 19:00

„Moroi”, regia Alexandru Dabija

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actriței Cristina Ragos:

„Magia puterii”, de Cristina Danovici

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie agerie cu actrița Secției Germane a TNRS, Fabiola Petri

 

Sâmbătă, 25 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

George Banu în dialog cu Vasile Șirli

Ora 19:00

„Lecția”, regia Mihai Măniuțiu

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actriței Cristina Stoleriu:

„Apa zânelor Dunării”, de Angela Dumitrescu Becu

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu regizorul Hunor Horváth

 

Duminică, 26 aprilie 2020

Ora 17:00

Conferințele speciale FITS și TNRS

George Banu în dialog cu Marcel Iureș

Ora 19:00

„Sărbatori Fericite”, regia Cristian Juncu

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani.

Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanşa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

Ora 21:00

Fotoliul cu povești și poezie în lectura actriței Cendana Trifana:

„Mituri și legende din Olimp. Nașterea zeilor”

Ora 21:30

Monoloage în sufragerie cu actorul Secției Germane a TNRS, Valentin Späth

 

Unde pot fi văzute transmisiile?

►Pagina oficială de Facebook a TNRS: www.facebook.com/TNRSS

►Canalul oficial de YouTube al TNRS: www.youtube.com/TNRSS

►Site-ul oficial al TNRS: www.tnrs.ro

►Pagina oficială de Facebook a FITS: www.facebook.com/FITSibiu (pentru „Conferințele speciale FITS și TNRS”)

►Pagina oficială de Facebook a Secției Germane a TNRS: https://www.facebook.com/DeutscheAbteilung/ (pentru evenimentele în limba germană)

Vizionarea evenimentelor TNRS difuzate online este gratuită.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

un potential spectator

Acum 3 luni

aflandu-ne in aprilie 2020 in timpul covid cand aproape totul a migrat in online, TNRS inca difuzeaza spectacolele doar in zile si la ore fixe ?? am niste vagi amintiri despre asa ceva doar pe vremea comunismului cu programul tv. ori sunteti generosi si puneti spectacolele la dispozitie la orice ora in orice zi, ori nu le mai puneti.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus