Din Cârța, imediat cum cotești către brațul vechi al Oltului, ajungi la ultimul bac ce mai există în județul Sibiu. Oamenii locului îl folosesc zilnic, deoarece îi scutește de un ocol de vreo șapte kilometri, cel puțin.
”Bogdaneeeee… Bogdane, băăăă…”... Nu durează mult, iar Bogdan cel strigat apare din casa situată la câțiva pași de ultimul bac peste Olt, în județul Sibiu. Desface rapid lanțul gros care priponește bac-ul și începe să tragă de cablul gros, care ține drumul drept pentru podul umblător. La un moment dat, se urcă el pe cablu să împingă ditamai luntrea de fier, ce alunecă ușor peste Oltul cu o adâncime ”de peste șase metri” în zona respectivă. Ajuns pe partea opusă, dă binețe și priponește iarăși bac-ul la mal. Așteaptă apoi tăcut căruțașul să-și urce atelajul și încep amândoi să tragă de cablu înapoi. Cam două minute durează traversarea, timp în care se aude doar zornăitul lanțurilor ce țin luntrea de cablul legat între cele două maluri.
Ultimul din trei
”Da’ cum să nu fie de folos? Păi, dacă trebuia să fac io drumul ăsta peste barajul de către Nou Român mă prindea noaptea. Îs vreo șapte kilometri de ocol. E bun bac-ul. Dai un leu, hai doi, poate trei, podarului și treci. Io cu de toate trec pe aici. Chiar și cu caprele. Să vezi cum stau…”, povestește Gheo… Așa își spune cel care l-a strigat pe Bogdan, fiul celui care are grijă să treacă sătenii de pe o parte pe alta a Oltului. Bac-ul folosit acum a fost construit în 1980, după ce unul amenajat câțiva metri în aval s-a scufundat. ”Era de lemn și pe fundul apei a rămas. Își tot agață pescarii firele prin el”, amintește Gheo. Al treilea bac din zona județului Sibiu era cel de la Colun, desființat însă după darea în folosință a barajului. Cablul acestuia din urmă a fost ”reciclat”, fiind folosit acum la Cârța. Cei de la Primăria din Cârța mai repară la ultimul pod umblător al județului. ”Îl ținem în viață, să zic așa, pentru că oamenii au de lucru și peste Olt, au fânețe, au livezi. Noi, ca Primărie, nu încasăm bani. Doar îi facem lucrări de întreținere și îl tragem afară când cresc apele”, explică primarul Cristin Magheru.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Din Cârța , Cristin Magheru , Nou Român
Vizualizari: 11182




Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Alzara 1918
Acum 18 ore
Gheorghe Ion
Acum 18 ore
Forest Gump
Acum 20 ore
Che
Acum 20 ore
Kukuruku