Procurorii sibieni au finalizat rechizitoriul în cazul profesoarei din Brașov ucise, al cărei corp a fost abandonat pe Transfăgărășan. Nepotul femeii, care se află în arest, a fost trimis în judecată, alături de cei doi complici, și ei arestați.
Potrivit anchetatorilor, "în urma unei prealabile înţelegeri avute cu inculpatul, s-au deplasat în mun. Braşov cu autoturismul aparţinând lui O.I. şi au reuşit să o convingă pe victima Borzoş Viorica să se urce în maşina în cauză, după care s-au deplasat cu autoturismul spre loc. Zărneşti. În interiorul autoturismului, B.V. a fost agresată de însoţitorii ei, fiind ştrangulată, inculpaţii decizând apoi să mute corpul victimei în autoturismul aparţinând lui B.M.E., iar acesta să ia toate măsurile pentru a scăpa de cadavru, sens în care acesta l-a abandonat la circa 10 km de com. Cârţişoara, la marginea drumului, unde a fost găsit în data de 09.05.2016". Viorica Borzoş şi-a dedicat toată viaţa ei carierei de profesor, iar de 20 de ani lucra la Colegiul Remus Răduleţ din Braşov, unde preda educație fizică și sport.
Prin Rechizitoriul emis de procurorul de caz, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a nepotului profesoarei, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor calificat. Ceilalți doi inculpați, care l-au ajutat, sunt și ei trimiși în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi complicitate la omor calificat. Dosarul a fost trimis Tribunalului Braşov.
Foto: evz.ro
http://www.turnulsfatului.ro/2016/05/17/profesoara-din-brasov-ar-fi-fost-strangulata-cu-cateva-zile-inainte-de-fi-gasita/Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Transfagarasan , profesoara , Colegiul Remus Răduleţ , strangulata , profesoara ucisa , Borzoş Viorica , Prin Rechizitoriul , Viorica Borzoş , Lacrimas Profundere , Tribunalului Brașov , Ovidiu Homorodean
Vizualizari: 2614
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Adi Gliga
Acum 11 ore
Calitate nu cantitate
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Nemo
Acum 12 ore
Ion Iliescu