Ultimul trâmbițaș. ”Dacă vreau, în cinci minute adun tot satul”

”Acum vreo două săptămâni a ars o casă. Până să vină pompierii de la Agnita am alertat tot satul și ne-am mobilizat noi să salvăm ce s-a putut. Dacă vreau, în cinci minute tot satul îl adun, ca furnicile ies afară”, spune Vasile Cojocar, ultimul trâmbițaș, sau vestitor din satul Hosman. La 64 de ani el are unul dintre cele mai importante roluri din comunitate: dă de veste tuturor ce se întâmplă important.

Când plouă pe Valea Hârtibaciului nici câinii nu latră. Se aud doar picurii cum se preling pe scocuri și se varsă în bălți. Habar n-ai dacă-i vineri, sau marți, și nici dacă-i ora 10:00 sau 14:00. E cu totul alt univers față de Sibiu, unul în care viața e dată de fumul caselor care se ridică spre nori. Noroc mare cu nea Vasile, care ne-a văzut de la el din deal, unde-și ține acareturile, și ne-a strigat. ”Aici îs, faceți-vă-ncoace!”. Ca orice gospodar, ne poftește la el în casă. O cămăruță de doi pe trei metri în care dogorea o căldură de foc pe lemne mai îmbietoare la lene decât orice cafenea din Sibiu. ”De când a murit tata am preluat eu treaba asta. El a fost gornist în Război și l-am văzut când eram tânăr cum face, după care am moștenit eu. Acum eu știu primul tot ce se întâmplă în sat”.

Vasile Cojocar nu e deloc vorbăreț, dar vocea lui o știe tot Hosmanul. Când primăria are de dat vreun anunț, pe el îl sună. Dacă Moara Veche organizează un eveniment, lui îi spun primul. Când taie careva un porc, sau pierde cineva vreun vițel, tot la nea Vasile apelează. El preia mesajul, îl îmbracă frumos și îl scurtează, să priceapă toată lumea, își ia trâmbița și se urcă pe bicicletă. Vreme de o oră colindă roată toate ulițele și se asigură că n-a rămas niciun gură-cască care să spună apoi: da’ io n-am auzit!

”Când zice vicele de la primărie că are anunț, eu gata, m-am dus! Ultima oară a fost cu ajutorul social, toți care-l primesc să se prezinte pe sectoare. Mă mai sună și când e ședință la primărie și se convoacă lumea la ora cutare, în sala cutare. Mă mai cheamă și oamenii de prin sat când pierde cineva un purcel. Eu mă duc și le spun la toți: care ați văzut un purcel de atâtea kile, în ziua de așa, pe acolo, să știți că e al lui care o fi! Trebuie să știi ce să strigi. Tot satul mă știe, când se întâmplă ceva vine și mă cheamă”, zice nea Vasile. L-am întrebat dacă știe să mai fie trâmbițaș ca el pe Valea Hârtibaciului. ”La Nocrich era unul cu tobă, dar nu mai știu de el. La Fofeldea se urca unul în vârful dealului, că au un deal acolo și striga la tot satul”, răspunde el. Pentru munca lui Vasile Cojocar primește cam 15 lei de anunț. Cu primăria are o înțelegere și îl lasă pe niște fânețe.

Nea Vasile știe să cânte binișor la trâmbiță. A făcut armata în ’72, la Orăștie-Deva, unde a fost gornist. ”Mă înjurau toți soldații că le dădeam trezirea”, își amintește râzând. Apoi se uită cu amărăciune spre goarnă. ”Mi-ar trebui una nouă, dar n-am de unde să iau. Am avut una faină de tot, mi-a adus-o un sas din Germania, dar a trecut calul cu căruța peste ea într-o zi și a făcut-o praf. Acum îmi fac treaba cu asta, așa cum pot”.

Nea Vasile și-a trăit toată viața în Hosman. Are cinci copii, majoritatea la casele lor, în străinătate. A fost pe la ei, i-a vizitat prin Germania, l-au și rugat să rămână acolo, dar nea Vasile nici nu vrea să audă. ”Eu am aici cal, căruță, porci, găini, am casa mea, mănânc ce vreau eu, nu ce găsesc la magazin”. Departe de evenimente pe facebook, mesaje pe twitter, reach-uri la știri sau anunțuri online cu hashtag, Vasile Cojocar reprezintă un univers în care oamenii se văd față în față și își spun lucrurile importante privindu-se în ochi. El este facebook, twitter și olx la un loc.

Foto: Silvana Armat