Trump în America. Dodon în Moldova. Le Pen se încălzește pe margine pentru suta de metri garduri din Franța de anul viitor. Toți, lideri de propagandă, fini speculatori ai păturilor de jos ale societăților pe care le reprezintă, oameni care își aleg foarte bine masele cărora se adresează. La fel ca urmașii regimului comunist din țară, regim care, surprinzător, încă nu a murit, nici după 27 de ani. A murit Fidel și comuniștii autohtoni încă trăiesc bine mersi.
„În campanie minți, ca să te voteze lumea. După care nu-ți mai pasă. Așa se întâmplă în politică. Venim în campanie și mințim, vorbim frumos, criticăm pe adversari, arătăm cât de răi sunt ei și cât de buni am fi noi, ajungem la putere și facem exact ce au făcut cei dinainte. Știți ce s-a schimbat? Buzunarul în care curge robinetul”. Citat ce aparține unuia dintre cei mai proeminenți politicieni români din ultimii 10 ani.
Știți de ce genul acesta de politicieni câștigă și câștigă și apoi câștigă din nou? Pentru că se adresează acelei categorii de oameni care cred aceste minciuni. Vă spun sincer, nu îi acuz nici pentru o secundă. Mulți dintre ei sunt privați de educație. Mulți sunt exasperați de sărăcie și ar face orice pentru un trai normal. Trăiesc în condiții mult sub standardele normalității. Nu e vina lor pentru repetatele eșecuri la alegeri.
De vină sunt cei care trăiesc suficient de bine încât să nu îi intereseze cine guvernează țara. Oameni care au de toate și pentru care nu s-ar schimba mare lucru dacă la conducere sunt stânga, dreapta, extremiștii sau reptilienii. Prețioșii. O ard cool pe net și de abia așteaptă să îți explice cum speranța ta e de căcat. N-au nicio soluție dar refuză să ia parte la crearea unei soluții. Votul lor este intangibil. Este atât de valoros încât nimeni nu îl merită. Preferă să și-l păstreze în vitrină și să îl agațe deasupra televizorului pe care rulează imaginile cu Ponta și Dragnea plimbați cu barca la inundații. Nimeni nu e suficient de bun pentru votul lor.
Ei sunt principalul motiv pentru care România merge prost. Inteligența lor, rezultatele și reușitele lor, valorează exact zero. Pentru că nu există toți pentru unul și unul pentru el.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cresc amenzile pentru șoferi , opinie , Turnul Sfatului , comentariu , editorial , Bogdan Brylynskei , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1384
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
O sibianca
Acum 59 minute
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt