Doi cetățeni români și un turist străin au reclamat la Poliție furtul telefoanelor mobile din buzunare, în timp ce se aflau la plimbare în Târgul de Crăciun din Piața Mare. Acestea au fost singurele incidente notabile petrecute în centrul istoric al Sibiului în perioada minivacanței de 1 decembrie.
În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2016 autoritățile locale au luat măsuri pentru siguranța sibienilor și a turiștilor care au sărbătorit Ziua Națională la Sibiu.
”Ordinea publică și siguranța cetățenilor au fost asigurate de echipaje mixte formate din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sibiu și reprezentanți ai Centrului Chinologic ”Aurel Greblea” din Sibiu. De asemenea, sistemul de ordine publică a fost susținut și prin activitatea reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu și ai Poliției Locale Sibiu”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.Efectele acestei mobilizări s-au văzut, cel puțin până acum. În perioada de timp menționată la Poliția Municipiului Sibiu au fost înregistrate doar trei sesizări având ca obiect infracțiunea de furt, fapte săvârșite în perimetrul zonei centrale a municipiului Sibiu. Victimele, turiști români (în două cazuri) și străini, au reclamat faptul că le-au fost sustrase telefoanele mobile din buzunarele hainelor în timp ce se aflau în zona centrală a municipiului.
”În prezent, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu desfășoară cercetări în vederea identificării autorilor și aplicării măsurilor legale împotriva acestora. Menționăm faptul că fenomenul infracțional în zona centrală a municipiului Sibiu cunoaște o scădere semnificativă în condițiile în care numărul furturilor din buzunare, ianuarie - noiembrie comparativ cu anul 2015, s-a redus de la 91 la 39, iar numărul furturilor din auto s-a redus de la 383 la 105”, explică reprezentanții IPJ Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.Cele trei furturi din buzunare menționate mai sus reprezintă singurele evenimente contra ordinii și liniștii publice înregistrate de la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din municipiul Sibiu.
Polițiștii sibieni mai spun că specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie, poziţia hoţului fiind permanent riscantă.
În general, noaptea se fură din gări, din trenuri, iar ziua în mijloacele de transport în comun, magazine, pieţe, dar numai la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.
Comportamentul neadecvat caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă ”ajută” la comiterea acestui gen de fapte. Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2016/12/01/sibiul-sub-asediul-turistilor-este-un-1-decembrie-de-dreptul-istoric/
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Aurel Greblea , Piata Mare , Poliției Municipiului Sibiu , hoti , Turnul Sfatului , Centrului Creștin , Jandarmi Sibiu , Centrului Chinologic Sibiu , Mircea Baniciu , furturi auto , Cladirea Telefoanelor , Poliția Municipiului Sibiu , Investigații Criminale , Pentru Sibiu , Ziua Națională , Agenții Poliției Locale Sibiu , Poliția Comunitară , buzunare , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 4323
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Gigi
Acum 4 ore
Sandokan
Acum 4 ore
Rammstein
Acum 5 ore
IULIAN
Acum 5 ore
Emil