În ultimele 7 zile motorul de căutare Google arată că filiala USR Sibiu este pe primul loc în top-ul căutarilor generale dar si strict politice. Filiala USR Sibiu s-a remarcat ca cea mai căutată filială atât în rândul celorlalte filiale USR, dar şi între restul filialelor marilor partide din România.
Întreaga campanie electorală gândită de Uniunea Salvaţi România Sibiu a stat sub semnul unui festival de dezbateri publice pe diverse teme de interes general pentru sibieni. Succesul festivalului a putut fi remarcat din participarea celor peste 600 de persoane la cele 16 evenimente, care au tratat teme precum: Cum începi şi întreţii o afacere antreprenorială, Cum vorbim în public fără să leşinăm sau una dintre temele care au atras printre cei mai mulţi participanţi Start-Up Antreprenorial 2017, 40000 Euro. Oportunitatea antreprenoriatului este o temă importantă pentru Dan Barna, candidatul numărul 1 pentru Camera Deputaţilor, cel care a şi moderat dezbatarea:
„Acest tip de finanţare este un instrument eficient şi funcţional pentru stabilizarea cetăţenilor activi şi reducerea migraţiei economice.
Campania ca un festival a arătat în ansamblul ei că opţiunea USR de a transforma sediul de campanie într-un spaţiu comunitar viu, ca platformă pentru schimbul de idei a fost una corectă, fiecare dintre evenimente având numeroşi participanţi.”, a precizat Dan Barna.
Pe toată perioada campaniei electorale USR Sibiu a fost susţinut de nume sonore a persajului socio-cultural cum ar fi Bogdan Sărătean, Marius Turdeanu, Radu Vancu, Maria Moga şi Dan Perjovschi. Echipa USR Sibiu se mândreşte cu membrii specialişti în comunicare ce au filmat, editat şi promovat filmuleţe şi testimoniale care au devenit virale strângând peste 400000 de vizualizări, o performanţă pentru o pagină de Facebook lansată acum 2 luni.
Raluca Amariei, preşedinte USR Sibiu: „Deşi suntem entuziasmaţi de perfomanţa pe care am avut-o în mediul online, nu putem rata oportunitatea de a îndemna sibienii la vot, duminică. Ne bucură reacţia pozitivă a tuturor celor peste 50000 de sibieni din judeţ cărora le-am strâns mâna în această lună de campanie. Am încredere în raţiunea şi spiritul civic al sibienilor în exprimarea votului de duminică.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camera Deputatilor , Radu Vancu , Dan Perjovschi , Bogdan Sărătean , alegeri , USR , Maria Moga , Dan Barna , parlamentari , Pentru Sibiu , Uniunea Salvaţi România Sibiu , Up Antreprenorial , Marius Turdeanu , Raluca Amariei
Vizualizari: 2298
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Gogu
Acum 8 ore
X-ulescu
Acum 8 ore
Gogu
Acum 9 ore
Kokos