Luni,
05.12.2022
Innorat
Acum
7°C

Medici neputincioşi pentru un copil de 7 luni, infectat cu bacterii luate din spitale

Medici neputincioşi pentru un copil de 7 luni, infectat cu bacterii luate din spitale

Ayan-Alexandru are doar 7 luni, dar a trecut prin mâinile a mai mulţi medici decât unii dintre noi, în întreaga viaţă. Cel mai bine şi-a dat seama de gravitatea stării sale nu un specialist, ci mama sa.

Asistentă medicală, femeia a realizat singură că micuţul, deşi părea dezvoltat normal, nu era ca toţi ceilalţi. Acum, se zbate între viaţă şi moarte, pe un pat de spital, într-un sistem medical care i-a depistat boala prea târziu. S-ar putea să-l învingă, însă, nu boala, ci infecţiile luate din spitale.

„M-au trimis pe mine la psihiatru”

Andrea Auner a născut în această primăvară şi a fost mai fericită decât niciodată. Avea să îşi pună semne de întrebare, însă, în următoarele săptămâni: “Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu copilul meu, pentru că nu își mişca mânuțele, picioruşele, iar capul îl ținea doar pe o parte. Medicul de familie şi pediatrul la care am fost mi-au spus că este sănătos. Nu am stat liniștită. Lucrez în sistemul medical şi mi-au trecut mulți copii prin mâini, niciunul ca al meu! Am început să mergem la doctori, la controale, ecografii, până când m-au trimis pe mine la psihiatru, să mă tratez de depresie. Spuneau să las copilul până la vârsta de 4 luni, deoarece este... mai puturos”, povesteşte sibianca.

Într-un final, mama a ajuns cu copilul şi la Neurologie, iar analizele nu arătau bine deloc. I-a fost recomandat să meargă la Cluj, pentru investigaţii amănunţite. Ayan a fost internat şi i s-au făcut mai multe analize, recoltându-i-se inclusiv probe pentru analize genetice. Rezultatele au venit abia după 2 luni, iar diagnosticul necruţător a fost: amiotrofie spinală.

Amiotrofia spinală este o boală rară, degenerativă, care ucide, practic, neuronii care se ocupă cu motricitatea corpului. Muşchii, nemaifiind acţionaţi de creier, stau în repaos şi se atrofiază.

Părinţii au fost devastaţi, dar măcar au ştiut cu ce se luptă. S-au întors la Sibiu şi au început un program intensiv de recuperare. “A progresat foarte mult, își ținea capul, stătea în semişezut, prindea jucăriile și le trecea dintr-o mânuță în alta, ba chiar am început diversificarea. Mânca singur cu lingurița, de la 4 luni. Nu mi s-a înecat niciodată”, povestelte Andrea Auner.

Bacterii luate din spitale

La sfârşitul lunii octombrie, într-o seară, Ayan a făcut febră mare. Avea deja simptome de răceală şi era tratat cu antibiotic. Simptomele nu se răreau, însă, dimpotrivă. Mama s-a speriat şi a mers din nou la medicul de familie, Mircea Beckert. Medicul i-a spus că micuţul are stări febrile din cauza creşterii dinţilor. Seara, însă, a făcut febră şi mai mare, iar mama a decis să meargă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie. “I-a făcut o radiografie şi am constatat că are o pneumonie de lob superior drept. Cel mai probabil, era vorba despre o infecţie cu klebsiella. După trei zile, pneumonia s-a extins la ambii plămâni şi l-am trimis, de urgenţă, la o clinică din Târgu Mureş”, explică directorul medical al Spitalului de Pediatrie, dr. Ciprian Şofariu.

Klebsiella este o bacterie frecventă în infecţii nosocomiale. Cel mai probabil, Ayan s-a infectat în timp ce era în una dintre unităţile spitaliceşti în care a fost investigat. Reprezentanţii Spitalului de Pediatrie sunt siguri că nu de aici. “Copilul a venit cu boala gata dezvoltată, era deja pe antibiotic de trei zile. Nu putea să ia klebsiella instantaneu, de la noi. Are nevoie de perioadă de incubaţie ca să se dezvolte şi ca să dea simptomele pe care le avea el. Micuţul nu mai fusese niciodată, anterior, internat la noi”, explică directorul medical al spitalului.

Mama, însă, îşi aminteşte altfel situaţia. “La amiază, copilul mi-a fost dus pe ATI.. de la amiază până a doua zi dimineața,cand am început să dau telefoane în stânga şi în dreapta, nu a mai venit nimeni la copil! Am căutat medicul de gardă marți seară, l-am întrebat dacă îi depășește situația, că îl iau şi îl duc în altă parte. Mi s-a răspuns că starea lui nu este așa de grava cum o văd eu. Miercuri dimineața am decis să îmi iau copilul de acolo şi să îl duc la Mureș, deoarece eu vedeam că nu era bine deloc. În jumătate de oră, i s-a făcut radiografie pulmonară şi ecografie abdominală. A rezultat că avea insuficiență respiratorie, insuficienţă renală, pneumonie bilaterala, anemie... A venit elicopterul şi a preluat copilul. Odata ajunşi la Mureş, mi s-a spus că nu este bine deloc. L-au dus direct pe ATI, medicii doar sperau să poată face ceva pentru el. Am avut noroc de o echipă extraordinară, care l-a salvat”, povesteşte sibianca.

Au urmat 5 săptămâni de spitalizare şi antibiotic continuu, dar şi infectarea cu încă o bacterie intraspitalicească: piocianic.

Ultima soluţie: un spital din afară

Andrea Auner este convinsă că Ayan nu se poate face bine în România. “Am luat legătura personal cu Dr Arafat, ca să-i cer ajutorul, să pot să îmi duc copilul în altă țară. Mi-a spus că: pneumonia se tratează şi la noi! Eu stau şi mă întreb: cum, domnule doctor? Luând din spitale infecții nozocomiale? Câte săptămâni mai trebuie să stea copilul meu pe 3-4 antibiotice, ca să se facă ceva? Trebuie să moară din septicemie? Este un suflețel de doar 7 luni, cât să mai reziste organismul lui împotriva indiferenței, a infecțiilor si a birocrației?! Nu vreau decât să plec cu copilul într-un loc unde are șanse la viață, nu să mi se spună că aceste complicaţii sunt efectul bolii cronice. Că așa mi se va sfârși oricum copilul, înecându-se în secreții şi făcând stop respirator...”, se plâge mama lui Ayan.

În mod convenţional, amiotrofia spinală nu are tratament. Boala este o circumstanţă agravantă pentru pneumonie, care se vindecă mult mai greu decât în cazul unui copil fără boli cronice. Părinţii lui Ayan spun că au aflat despre un tratament experimental, care este disponibil în Europa, dar că au nevoie de acceptul autorităților ca să poată fi înscriși în program. Anual, în România se nasc 20 de copii cu această boală.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

21 comentarii

Lupu

Acum 5 ani

Nici nu ne inchipuim cati oameni mor din cauza bacteriilor , in spitalele din Sibiu ...
Raspunde

cetateanu

Acum 5 ani

Sa faci copii in Romania !
Raspunde

camarad

Acum 5 ani

Cum putem ajuta ? Stim, traim in Romanica, insa trebuie sa putem face ceva ! Ceva si pentru copiii care n-au indemnizatii de 35.000 de Euro lunar ! Poate cineva publica un cont, ceva !
Raspunde

Paula Cimpoca

Acum 5 ani

Pentru donatii: CONT: RO70RNCB 0233114475770001, BCR sucursala Sibiu, pe numele mamei Suciu Auner Andreea.
Raspunde

pff

Acum 5 ani

si tocmai psd a castigat alegerile... cred ca in urmatorii 4 anii se va pleca masiv din tara. nu si din cauza unor mofturi, ci doar pt stricta sansa la supravietuire!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dany

Acum 5 ani

Ce legaturi idioate tu esti sanatos?
Raspunde

just me

Acum 5 ani

mai bine nu citeam pana la capat ... trist.
Raspunde

jihoy

Acum 5 ani

criminali in halate albe, unii ....
Raspunde

A

Acum 5 ani

Cum putem ajuta?
Raspunde

alzara medic

Acum 5 ani

"În mod convenţional amiotrofia spinală NU are tratament ".Adică niciunde în lume . E o tragedie personală care va isteriza mame ,mefici ,va creşte prescripţia antibioticelor ,va creşte rezistenţa bacteriană şi NU se vor mai putea trata cazuri VINDECABILE .
Raspunde

Medic

Acum 5 ani

Nu mi se pare corect si profesionist jurnalistic sa dai numele unui medic cu scopul vădit de a-l discredita fara sa cunosti dpdv medical situația si fara a lua legătura in prealabil cu medicul respectiv.
Raspunde

Medic

Acum 5 ani

Nu mai aruncați cu noroi in medicii sibieni care lucreaza chiar ture de 29 de ore in continuu pt un salariu de șaormar si care au mai mulți ani de școala decât aveți voi de viata! Plus ca autorul articolului nu a avut curajul sa se semneze.
Raspunde

Un simplu om

Acum 5 ani

Am recunoscut-o pe doamna Auner din stirea difuzata la Pro TV. O compatimesc, stiu ca este in suflet mare. A fost asistenta Polisano si am simtit ca stie ce inseamna sa fii om fata de cei in suferinta. Am revazut-o asistenta la UPU cu acelasi zambet pe fata. Ma rog pentru cel mic si pentru parinti ! Dumnezeu va face cum e mai bine, putere si incredere !
Raspunde

Zexe

Acum 5 ani

Povestea asta cu Ayan, Beckert, Auner si Arafat e din Ierusalim sau din Koln?
Raspunde

ra

Acum 5 ani

totusi nu ii impuscam odata pe nenorociti astia???? lipsa votului e oglinda asta
Raspunde

unknown

Acum 5 ani

apoi nu e de mirare cu Beckert .... antibiotic pe banda rulanta
Raspunde

un sibian

Acum 5 ani

Doamne ajuta! Desi conteaza care sunt factorii care au declansat boala mai importanta e tratarea ei. In Romania, datorita sistemului ticalosit, nu este posibila nici preventia, nici tratamentul!!! Catre @Medic: este foarte important sa existe o transparenta maxima si nu e nici o problema ca se fac bublice niste nume de medici. Doar asa putem schimba un sistem profunc corupt . Trebuie sa lucram din interior si din exterior. Daca medicul nu e vinovat nu vad de ce l-ar deranja. De abia poate si el actiona ca sa isi imbunatateasca si el coditiile si sitemul in care lucreaza! De ajuns ca ticalosii votati in mod democratic ne fura in continuare. Daca noi nu facem nimica nu vad de ce are rost sa ne mai plangem, sa scriem articole etc...!?
Raspunde

cipi

Acum 5 ani

in scurt timp antibioticele nu o sa isi mai faca efectul. Incercati oameni buni si antibiotice naturale, le-ati utitat dar de nevoie o sa va intoarceti la ele.
Raspunde

Cristina

Acum 5 ani

Doctori,de ce nu le spuneti pe numele lor adevara adica macelari ,normal ca ei nu sunt de vina si copilu ala a venit cu bacteriile alea luate de la joaca in nisip nu din spital ,frumoasa tara pacat ca e locuita
Raspunde

Paula Cimpoca

Acum 5 ani

Pentru cei ce vor sa ajute exista un cont pentru donatii - RO70RNCB 0233114475770001, BCR sucursala Sibiu, pe numele mamei Suciu Auner Andreea. Deasemenea, pe data de 30.12.2016, ora 19 va avea loc un concert caritabil la Sala Thalia, unde se vor putea face donatii.
Raspunde

mama lui MIhai

Acum 5 ani

cunosc acest sentiment l-a trait si copilul meu MIHAI din 09.08-22.08.2014 ne-a spus sa nu ne facem griji si ni l-a dat acasa in COSCIUG ,iar doctorita Dobrota Luminita si Cotarla Viorela practica in continuare , iar MIHAI sta in pamant , ploua ,ninge peste el ... mama lui MIHAI ....gasiti povestea noastra pe Malpraxis Sibiu ...ma ard lacrimile cand pang ,ma doare sufletul ca aceste doctorate mai practica in continure ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus