Semimaratonul organizat în Sibiu se va dezvolta în această vară și va deveni o competiție de maraton, așa cum se întâmplă în marile orașe ale lumii. Ciprian Ciocan, președintele Fundației Comunității, a declarat în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV că își propune transformarea evenimentului sportiv într-un obiectiv turistic al orașului. ”Nu va mai fi «Semimaratonul Sibiu», va fi «Maratonul Sibiu», începând cu această vară. Acum trebuie spus că în occident există competiții de maraton de zeci de ani, care aduc unele dintre ele sute de mii de oameni la start. Noi am avut 2.500 de oameni și îmi doresc să crească. (…) Vrem și mai departe, să proiectăm dorința sibienilor de a alerga pentru niște proiecte, dar în același timp, vrem să oferim Sibiului un eveniment de anvergură, care să atragă oameni din toată țara și de ce nu din toată lumea, să vadă și modelul sibian de implicare, să vadă și felul în care sibienii știu să-și rezolve problemele în acest sens. Vrem să transformăm implicarea civică într-un obiectiv turistic. Pe partea sportivă, potențialul e foarte mare, are un cadru destul de mare, schimbările vor presupune implicarea comunităților din Rășinari și Poplaca, cel mai probabil”, a declarat Ciprian Ciocan.
Legat de implicarea societății în general și a celei sibiene în particular, Ciocan spune că e nevoie de oameni care vor să se implice activ. ”Cererea pe piață pentru muncă foarte brută, de genul «am acum liber o oră, dați-mi ceva de făcut» este foarte mică. Ori ești prezent într-o organizație și ești prezent într-o zonă de management de proiect și poți să aduci plus valoare, ori așa că am puțin timp și dați-mi ceva de făcut este opusul implicării, pentru că iarăși așteptăm să vină cineva să ne spună ce să facem. Într-un fel, semimaratonul este cea mai de bază chestie. E ca o excursie, ca într-o călătorie, unde baza e completarea unui formular de 2% pentru un ONG, că asta nu presupune nimic, nu scoți nici un ban din buzunar”, a mai spus Ciprian Ciocan.
”Întotdeauna am avut problema asta cu oamenii care-și dau cu părerea despre roate lucrurile din jur dar nu pun mâna să și facă lucrurile pe care le zic. De aceea mi s-a părut că Fundația Comunitară poate fi un instrument prin care putem să schimbăm niște lucruri din jurul nostru”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Semimaratonul Sibiului , Fundaţia Comunitară Sibiu , Turnul Sfatului , alegeri , PNL , Ciprian Ciocan , Fundației Comunității , Pentru Sibiu , Maratonul Sibiului
Vizualizari: 2062
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Newman
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Eu
Acum 7 ore
Emil