Luni,
14.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Sibiul în arhiva desecretizată a CIA: Oraș suprapopulat cu oameni săraci, care stau la coadă pentru untură

Sibiul în arhiva desecretizată a CIA: Oraș suprapopulat cu oameni săraci, care stau la coadă pentru untură

Celebra Agenție Centrală de Informații (CIA) a publicat de curând online o întreagă arhivă de documente declasificate, care conțin informații despre cele mai importante evenimente din lume, inclusiv despre România. Sibiul apare nominalizat în câteva sute de astfel de documente, unele datate încă din primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Americanii au avut întotdeauna informatori bine plasați în Sibiu, aceștia transmițând periodic informații referitoare la situația socială și economică a orașului, la evoluția politică, dar mai ales detalii despre apărare, industrie, economie și infrastructură.

O astfel de notă informativă, datată 29 octombrie 1952, descrie sumar principalele două orașe ale județului.

”Orașul Sibiu are 80.000 de locuitori și este suprapopulat. Oameni noi nu au voie să se stabilească aici fără o autorizație specială din partea Ministerului de Interne. Dezvoltarea industrială din 1948 a fost nesemnificativă în Sibiu. Fosta Fabrică de Mașini Rieger a devenit Fabricile Independența, producând produse din metal și având propria turnătorie. Fostul Arsenal Militar, numit acum Industria Metalurgică Siderurgică, produce muniție. Aerodromul din Turnișor a fost pavat și hangare de mari dimensiuni au fost construite. Mediașul s-a dezvoltat considerabil și este acum un oraș industrial. În 1948 avea doar 20.000 de locuitori, dar a ajuns acum la o populație de peste 40.000 de locuitori, dintre care trei sferturi muncitori în fabrici”.
populatie cia

Un alt raport informativ, datat 19 ianuarie 1955, vorbește despre condițiile de trai din Sibiu.

”Problema obținerii unei hrane suficiente este de o importanță primordială pentru toată populația Sibiului. Pâinea, carnea, untura, zahărul și orezul sunt raționalizate și trebuie suplimentate prin achiziționarea de pe piața neagră. Deși există un important sentiment anti-comunist printre oameni, nu există semne vizibile ale mișcării. Pentru că oferă numeroase avantaje materiale, mulți oameni încearcă să devină membri ai Partidului Comunist, însă puțini sunt acceptați. Există o listă lungă de așteptare, timp în care aplicanții sunt verificați și, de regulă, sunt respinși. Nu există aproape nicio diferență între modul în care este tratată populația de origine română și cea germană”.
cia conditii de viata

Numeroase note informative, de-a lungul unei perioade de câțiva ani, vorbesc despre infrastructura regiunii. Se menționează repetat că Sibiul este legat de granița de vest, de Orașul lui Stalin (Brașov) și de Mediaș prin drumuri solide, asfaltate, care pot susține transporturi grele.

”Toate cele trei drumuri sunt considerate autostrăzi de primă clasă, fiind mai late de trei benzi și având o fundație solidă peste care este turnat asfalt”.
Nu același lucru se spune despre drumurile județene din jurul Sibiului, spre Daia, Mohu sau Gușterița, care sunt neasfaltate. Despre calea ferată se menționează că leagă Sibiul de sudul țării, că Sibiul este un nod feroviar central al țării și că nu există pagube majore după cel de-al Doilea Război Mondial.

drumuri cia

Multe rapoarte vorbesc despre fabricile din Sibiu. O atenție sporită se acordă unităților de producție mari și celor din industria grea. Despre ”Libertatea” spre exemplu se menționează că procesează zilnic peste 1500 kg de lână.

”Livrările către Uniunea Sovietică se fac în proporție de 70% din totalul producției și nu sunt plătite (probabil în contul reparațiilor de război). Ce rămâne este vândut pe piața internă la prețuri suficient de mari astfel încât să acopere costurile livrărilor către Uniunea Sovietică”.
Nu în ultimul rând, foarte multe note vorbesc despre organizarea militară din Sibiu. Se știa că Regimentul Antiaerian are între 600 și 700 de oameni și de ce dotări dispune. Un raport, din 21 aprilie 1953, arată că ”la ora 23:25, în 4 decembrie 1952, un convoi feroviar ce transportă opt tunuri grele, de calibrul 388 mm, a ajuns în Gara Sibiu. Convoiul a sosit din Copșa Mică. Vagoanele sunt cehe și au fost încărcate în Pilsen. Tunurile sunt destinate Arsenalului Sibiu.”

Arhiva desecretizată a CIA are la bază instrument online de căutare CREST (CIA Records Search Tool), creat special după ce în 1995 președintele Bill Clinton a cerut CIA să declasifice toate documentele cu valoare istorică care aveau cel puțin 25 de ani vechime. Arhivele declasificate acoperă evenimente în perioada 1940-1990.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea urmarile "eforturilor" generatiei postbelice de-a deveni membrii PCR se vad astazi cu ochiul liber, tot mai multi milogi, pardon, am vrut sa spun intelectuali, pun botu' la umilirea si degradarea fiintei umane, promovate de urmasii comunistilor...
Raspunde

Nicu

Acum 7 ani

Atunci au fost vremuri grele,tara iesita din razboi,ocupata de rusi,dupa doua reforme monetare,foamete crunta nu se compara cu traiul indestulat de acum.Fostii comunisti sunt acum in toate patridele,fara vreo exceptie.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bahama Mamas

Acum 7 ani

Exact la fel ca acum, foame mare (de bani) in oraselul asta de provincie prafuit....nici macar un sediu de opera, teatru sau muzeu. Asteptam ajutoare din Olanda !
Raspunde

Basse

Acum 7 ani

La ce -ti trebuie tie opera, manelistule? Daca e prafuit ,la ce dreaq ai mai venit aici, de ce nu ai ramas in Caracalul natal??
Raspunde

Ciupitu

Acum 7 ani

pt vasile 1946 si 1952. Cred ca au fost 3 stabilizari monetare ( si 1948 )
Raspunde

gigea

Acum 7 ani

Nu s-a schimbat nimic in sibiu, la fel de suprapopulat a ramas, aceleasi caractere si cartite care ciripesc totul si ne vand pt nimic la straini! Siguri astia care turnau erau sibieni get beget, d-aia din tata-n fiu, nu olteni naturalizati! Halal oras, halal oameni! Mergeti in strand, vasile aron, unde vreti, si vedeti suprapopulare, blocuri ticsite, strazi ticsite!
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, apa' decat bogat intr-o tara straina, nu-i mai bin' sarac in tara ta!?...
Raspunde

ovidiu

Acum 7 ani

Oportunitatile economice din Sibiu atrag oameni din colturile tarii. De aceea este foarte cautat.
Raspunde

Andrei

Acum 7 ani

Ar fi interesant sa se faca publica si arhiva Securitatii pana in 1990.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus