Duminică,
15.09.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Dr. Paul-Jürgen Porr este noul director medical al Spitalului Polisano. ”Aș vrea să dezvoltăm proiecte de turism medical”

Dr. Paul-Jürgen Porr este noul director medical al Spitalului Polisano. ”Aș vrea să dezvoltăm proiecte de turism medical”

Conducerea Clinicii Polisano a anunțat luni, într-un comunicat de presă, numirea începând cu luna aceasta a doctorului Paul-Jürgen Porr în funcția de director medical al spitalului de pe Strada Constituției din Sibiu.

Dr. Paul-Jürgen Porr, medic primar Medicină Internă și Gastroenterologie, este un vechi colaborator în proiectele privind comunitatea academică și științifică derulate de Spitalul Polisano.

“Sunt mândru că fac parte din acest colectiv valoros care a dovedit performanță. Aceste standarde trebuie menținute și mai departe, continuând direcțiile stabilite de dr. Victor Palada și dr. Valeriu Meșteru, unii dintre cei mai vechi și meritoși membri ai echipei Polisano. Îmi propun să aduc în plus o internaționalizare, atât în ceea ce privește pacienții, cât și colectivul medical. Referitor la pacienți, aș vrea să dezvoltăm proiecte de turism medical, unde avem un foarte mare potențial. În Spitalul Polisano se fac intervenții complexe, la aceleași standarde ca în străinătate, lucru care trebuie făcut cunoscut și care ne poate transforma într-o destinație europeană. În ceea ce privește colectivul medical, cu medici extrem de valoroși, îmi propun să participăm la cât mai multe evenimente științifice naționale și internaționale, pentru că este nevoie de această deschidere și de perfecționare continuă. Ne dorim să devenim spital clinic, iar una din condițiile esențiale este publicarea unui număr cât mai mare de lucrări în reviste științifice reprezentative, cotate ISI”, a declarat dr. Paul-Jürgen Porr.
Noul director medical are un rol cheie în continuarea și îmbunătățirea valorilor și standardelor promovate de Spitalul Polisano, care vizează excelența, atât în relația medic-pacient, cât și în actul medical.

Dr. Paul-Jürgen Porr a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină. A fost medic cercetător la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Clinica Nefrologică şi Clinica III Medicală Cluj-Napoca, iar din 2006 a ocupat funcțiile de conferențiar al Facultății de Medicină Sibiu şi medic-șef al Clinicii Medicale I a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Este doctor în medicină și are peste 80 de lucrări științifice comunicate, aproximativ 190 lucrări publicate, este coautor la 32 cărţi, dintre care 11 publicate în străinătate. A participat la numeroase congrese în țară şi străinătate, inclusiv ca chairman (Franța, Italia, Germania, Japonia, India, Turcia, Elveția, Grecia, Ungaria, Israel, Belgia, Anglia, Australia). Este președinte-fondator al Societății Române de Cercetare a Magneziului, membru în boardul internațional al Societății de Dezvoltarea Cercetării Magneziului (Paris), membru în Federația Europeană de Medicină Internă EFIM, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Gastroenterologie, Societatea Română de Imunologie, Societatea Română de Ultrasunete în Biologie şi Medicină, Societatea Română de Neurogastroenterologie și altele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Georg

Acum 7 ani

CRED ca nu va rezista mult acolo.... Institutia indeamna la SINUCIDERE.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 7 ani

nu stiu daca dl doctor e carnivor insa, de obicei, pe unde umbla borza se umplu frigiderele. scoateti umbrelele, acoperiti urechile copiilor, ascundeti femeile...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

TALIDA RUNCU

Acum 7 ani

Domnule doctor Porr, de ce va amestecati cu o adunatura de penali! De ce nu ramaneti un om cinstit si continuator al bunelor traditii sasesti? Tot ce a realizat POLISANO este prin evaziune fiscala si frauda! Va rog sa reveniti asupra acestei decizii!
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 7 ani

Este un om serios si cinstit=cred ca o sa fie bine.
Raspunde

Sile

Acum 7 ani

Masonu' Porr membru in aceeasi loja cu borza a pus mana pe spital sa il "eficientizeze" cu nemtii pe care vrea sa ii aduca la "reparatii" pe preturi romanesti. Dr. Victor Palada și Dr. Valeriu Meșteru inlaturati in sfarsit de masoni...despre fabrica de medicamente nu se mai vorbeste nimic...
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, sa-ntelegem ca-n viitorul nu foarte îndepărtat, in structura acționariatului va intra v'un "fond de investiții" tedesc, sau familia își va face "ieșirea" pe usa din dos, asa cum "trebuie" sa se întâmple cu toate afacerile autohtone?...
Raspunde

GOGUPINTENOGU

Acum 7 ani

Baga de sama, ca umbla aia dupe tine sa te puie cu torta in mana, pe Lyberty Island!
Raspunde

Sile

Acum 7 ani

Jawohl mein Lieber! Selbstverstaendlich!Klaro! Bineinteles...
Raspunde

Georg

Acum 7 ani

Consiliul Judetean & Spitalul Judetean Oare s-a schimbat ceva pe ACOLO fata de acum cativa ani? „[…]"Aţi spus atunci că s-au plătit o treime din arierate, că spitalele au bani su¬ficienţi şi că dacă mai sunt trimişi pacienţii la farmacie să cumpere medicamente veţi demite pe directori, pe şefii de secţii, pe toţi. Aceste declaraţii sunt de¬parte de adevăr. Zilele trecute am fost anunţaţi de Casa de Asigurări de Să¬nătate că primim cu 40 la sută mai puţin pentru me¬dicamente. (...) Haideţi să vedeţi cu propriii ochi cu ce instrumentar operează chirurgii. Dacă ar fi într-un spital occidental astfel de condiţii, acesta s-ar în¬chide, bisturiele sunt vechi de 30 de ani, iar câmpurile sterile sunt de fapt cârpe sterile. Dacă s-a zugrăvit gardul nu înseamnă că s-au terminat problemele", a spus Porr. Medicul sibian a con¬tinuat pe un ton ironic, spunând că îi pot trimite chiar ei pe pacienţi la Cin-drea, iar aceştia ar putea fi atât de mulţi, că preşe¬dintele CJ nu ar mai avea pe unde să iasă din instituţie. "Dumneavoastră, dom¬nule preşedinte, sunteţi într-o campanie electorală veşnică", şi-a încheiat Porr discursul.[…] Cindrea: Să vă daţi demisia![…]“ Dr. Porr către Cindrea: "Sunteţi într-o campanie electorală veşnică!" | Eveniment | Tribuna http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/dr-porr-catre-cindrea-sunteti-intr-o-campanie-electorala-vesnica-84941.html
Raspunde

Teo

Acum 7 ani

Starea sistemului de sanatate este cauzata de scurgerile de bani din sistem dea lungul timpului (retete false ,achizitii facute cu dedicatie de multe ori inutile sau care stau nefolosite ,in detrimentul altora mult mai urgente,coruptia personalului,conditionarea actului medical,trimiterea pacientilor la cabinetele private.adaosuri care fac medicamentele mai scumpe decat in alte tari etc).La aceasta situatie a contribuit personalul care lucreaza in domeniu,astfel incat desi a fost suplimentat bugetul sanatatii inclusiv salarizarea personalului,problemele nu au fost rezolvate.
Raspunde

Nime

Acum 7 ani

Mafia medicală românească mai tare decât orice...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus