De la începutul anului, în județul Sibiu au fost confirmate 14 cazuri de rujeolă și tot atâtea suspiciuni în curs de investigare. De curând, au mai confirmate alte patru cazuri noi, ceea ce ridică cifra totală la 18.
În județul Sibiu au fost confirmate cu laboratorul patru cazuri noi de rujeolă, la copii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani, din Copșa Mică, Mediaș, Brateiu și Richiș. Un singur copil din cei patru a fost vaccinat împotriva pojarului. Astfel, până în prezent, 18 suspiciuni au fost confirmate cu rujeolă, trei suspiciuni au fost infirmate, iar nouă cazuri au fost catalogate drept „probabile”, fiind contacți ai pacienților investigați.
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică insistă asupra importanței vaccinării împotriva pojarului, aceasta fiind singura modalitate de prevenire a bolii. Odată ce rujeola s-a declanșat, pot fi tratate numai simptomele acesteia. Două doze de vaccin rujeolic protejează copilul aproape 100% împotriva bolii și complicațiilor potențial severe ale acesteia sau care pot duce la deces. Prima doză de vaccin ROR se administrează atunci când copilul împlinește un an, iar a doua la vârsta de 5 ani, protejându-l nu doar de rujeolă, ci și de oreion și rubeolă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 931
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Prof. de Geografie
Acum 10 ore
@Hermannstadt
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
X